Predictii apocaliptice ale profetilor pafaristi

…ieri am plecat acasa de la serviciu, ca doar nu era sa motai cu capul pe birou, mai ales ca la orizont nu se intrevedea nicio alta sarcina pe ordinea de zi, iar de stat asa in birou dupa ora 4 fara treaba, nu e genul meu pentru ca ori ma apuc de prostii si incep sa inventez romane si poezele, ori mi se face somn, iar mintea mea lucreaza cam in aceeasi directie – adica spre inclinari scriitoricesti. Partea nashpa e ca nu reusesc sa pun pe hartie, limbajul si bagajul de expresii lingvistice fiind destul de limitate, sau ma rog, nu se ridica la nivelul cerut chiar si de mine. Un fel de self-exigency, mai pe romaneste (sic!).

Asa ca mi-am luat bagajelul compus din aceeasi gentuta de 69,99 euroi luata de la Viena (criza, nu?) si dus am fost! Evident, ca odata ajuns acasa as fi vrut sa dorm. N-am prea reusit in primele ore, m-a luat intr-un final pe la 5, am motait juma’ de ora si gata! m-am trezit brusc si inspaimantat, stiut fiind ca aventurile de genul asta (cu executarea unei reprize de somn in afara programului) duc la dereglarea bioritmului, iar pe termen lung, a metabolismului, lucru pe care nu mi-l doresc, date fiind kilele de care ma stradui sa scap de cateva luni, e drept cu rezultate inca modeste.

Incitat de stirile protv, otv, realitatea si toate antenele mamii lor, m-am trezit aseara pe la 9 intr-un diferend cu colega de apartament pe tema cresterii preturilor incepand de azi. Asa ca, mai mult impins, mi-am luat nadragii si pe Jr si am plecat la cumparaturi la ora 9.10. „Gasim noi ceva in vreun supermarket„, imi zic.
Surprizele au inceput lant si deja incepeam sa simt un sloi de gheata pe sira spinarii in perspectiva unei noi reprize de discutii aprinse ce m-ar fi putut astepta acasa: „ti-am zis eu…!„. Carrefour era inchis de la 9 pentru reasezarea preturilor, asa ca fuga la Kaufland, noroc de masina, dar si aici eram deficitar la capitolul benzina care era pe sfarsite; in caz contrar as fi luat drumul Metro-lui. Dupa o aprovizionare sumara, de ochii lumii, ca doar n-o sa ma imbogatesc de la 3 kile de faina si 2 de orez luate in avans, ma indrept inapoi spre casa. Deh! pe langa oteveuri, mai e si influenta soacra-mii asupra consoartei, o fiinta adorabila in viziunea ei, dar numai a ei (de soacra e vorba!) !! Dupa ea, Bahluiul ar fi trebui sa fie la mine la etajul 1 (stau la parter), ignorand faptul ca ea locuieste cu vreo 5 km in amonte fata de mine pe cursul Bahluiului, tot la parter! Da’ n-am io’ bafta asta !
La Kaufland, drept sa spun, parca trecuse 1000 de soacre si 1000 de consoarte de-ale mele, ca batea vantul prin rafturi: mai ales la carne de pui si zahar. Nu mai era decat zahar pudra si pliculete. Evident, iar senzatia cu sloiul de gheata…
Dar, ca un baiat descurcaret ce am pretentia ca sunt, am gasit zahar la boutiqul de la colt, ba chiar la un pret bun (2,99, Margaritar) asa ca m-am scos si aici. Un plin de benzina ca sa desavarsesc opera aprovizionarii inainte de criza, dus acasa si asteptat cuminti si cuprinsi de emotii ora 23.59 (sau 00.00) precum Revelionul, sa vedem ce se intampla! Surpriza, nimic! Nici Bahluiul n-a venit sa ne inunde, nici n-a cazut curentul, nici cutremur, nici alte evenimente apocaliptice sugerate de profetul de la 5 km din amonte (vezi mai sus).

Asa ca, dragi romani, pastrati-va calmul si nu va crizati, suntem un popor rezistent si vom trece si peste asta. Noi suntem obisnuiti cu scumpiri eterne de-a lungul ultimilor 20 de ani.
Restul lumii a intrat de curand in ritmul Romaniei si a denumit-o…. recesiune.

Nu, nu sunt un ignorant, stiu ca va fi mai greu pentru multi….

Apele, inundatiile? Mda, astea da, probleme….
T&T
Disclaimer: Nu astept beneficii de pe urma reclamelor gratuite din materialul de mai sus!
Dictionar: Pafarist(-a), pafaristi(-e) = cel/cea/cei/cele care sunt pe dinafara problemei, discutiei.
Anunțuri
Categorii: Iasi | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Vreo impresie/completare?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.