Hai-hui prin tara mea (IV)

Ne-am luat „la revedere” de la gazdele noastre cu promisiunea de a reveni cat mai curand in mijlocul lor si ne-am continuat calatoria (aproape) conform planificarii de acasa. Destinatia zilei era localitatea Albestii de Sus, jud. Arges unde vorbisem la o pensiune luata de pe net pentru o noapte de cazare.

Spre nord, spre Predeal, apoi am facut stanga spre Bran – Campulung Muscel. Evident, nu puteam rata ocazia de a zabovi cateva clipe la poalele castelului Bran, dar pentru ca-l vazusem cu alta ocazie ne-am multumit sa cascam gura la tarabutele cu suveniruri si produse alimentare traditionale. Jr a tinut mortis sa intre la Castelul Groazei din Bran. Dar odata ajunsi acolo, a inceput sa-si piarda din curaj si sa dea inapoi. „Hai, mai Stefane, am venit aici special pentru asta si acum…fii barbat , ce naiba! ” . In cele din urma, impins de mine a intrat. Efecte, lumini, oglinzi, voci, tipete, actori, vaiete, gemete. Jr mergea in fata, eu in spatele lui…la un moment dat am tresarit si eu la un efect si mi-am scapat pe jos, in intuneric celebra mea gentuta (pe care apropiatii mi-o cunosc). Spre iesire, unul dintre actori a sarit de pe o treapta in fata lui Jr. Cu toata spaima lui, Jr n-a stat prea mult pe ganduri si instinctul de supravietuire a functionat perfect: a aplicat cu toata forta o directa in fata bietului animator care probabil a solicitat ulterior un spor de periculozitate…

Ne-am continuat drumul spre Campulung – Curtea de Arges. De-a lungul drumului, asa cum aminteam si mai ieri, insirati oameni cu fructe de padure. Treptat insa peisajul s-a diversificat in sensul ca au aparut vanzatori de produse traditionale extrem de apetisante: branzeturi in coaja de copac, cas in ceara, pastrama uscata si afumata, carnati de casa, sorici. Oameni munciti se vedea pe fata si mainile lor, producatori. N-am oprit pentru ca aveam alt plan pentru acest fapt.

Pe la amiaza am ajuns in Curtea de Arges. In incercarea de a da de celebra Manastire ctitorita de Neagoe Basarab am gasit Biserica Domneasca a lui Basarab I . Nu era in planul nostru, dar era pacat sa trecem pe langa ea fara s-o vizitam. Picturile, desi renovate in vreo trei randuri de-a lungul celor aproape 7 secole de existenta aratau destul de bine si am avut noroc de un ghid intr-atat de pasionat, incat daca nu l-am fi oprit ar fi vorbit 3 zile si 3 nopti fara intrerupere despre cele peste 300 de picturi din interiorul bisericii.

Manastirea Curtea de Arges am gasit-o cu ceva dificultati, desi am trecut de vreo doua ori pe langa ea fara s-o vedem. In cele din urma am lasat masina sa se racoreasca (aiurea! ca erau 35C afara!) intr-o parcare generoasa si am intrat. Atmosfera, de manastire. Mai mica decat pare in poze, cele doua turnuri rasucite, de influenta slava in opinia mea si parea sa vibreze si sa se miste, sa se invarta, iar mintea mea a facut repede un flash-back catre balada Mesterului Manole, cel care….dar stiti cu totii povestea,nu?

Am tinut neaparat  insa sa vad unde a fost ingropata Ana (sic!), iar locul este marcata pe ziduri cu o stampila rosie in partea dreapta a manastirii.

Această prezentare necesită JavaScript.

Cele lumesti au fost rezolvate la restaurantul „Laura”, imediat langa manastire. Nu parea cine stie ce, dar fetele de acolo au fost deosebit de amabile, iar mancarea chiar ieftina (4,5 lei ciorba de pui, 6 lei ciorba de burta, de ex.) si buna. Probabil isi pliau preturile la puterea de cumparare locala…

Albestii de Sus este o localitate la doar cativa kilometri spre nord de Curtea de Arges, la poalele Transfagarasanului. Pensiunea Valea Argesului, am luat-o de pe net si, desi o vazusem poze, ne-a suprins. Ne asteptam la ceva clasic, o vila, o casuta, o cabanuta. Asta era cu totul diferita, cocheta si iesita din tiparele unei pensiuni obisnuite, arata mai degraba a casute lipite una de alta, iar gazda pensiunii ne-a pus la dispozitie un mini-apartament cu doua incinte. Doar 80 de lei pe noapte. Desi pe la ora 5 dupa amiaza eram singuri pe-acolo, pana spre seara pensiunea era plina. Peste drum, cofetarie ieftina cu prajituri mari si gustoase (doar 2,5 lei!), pizzerie si fete dragute si vorbarete, obiective (nu fetele!) pe care nu ne-am fi asteptat sa le gasim intr-un sat, fie el si in calea turistilor.

Cateva beri (lemon) si apoi somn, ziua urmatoare anuntandu-se deosebita pentru ca urma una dintre incercarile importante pentru un sofer amator si anume, Transfagarasanul….

(va urma)

Anunțuri
Categorii: RO | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Vreo impresie/completare?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.