Doamna

Era blonda si frumoasa. Cu niste ochi albastri, sclipitori si vioi care ma vor urmari mult ani inainte. Ma primea deseori in bucataria ei, facandu-si unghiile, stand picior peste picior, iar buclele-i blonde se revarsau in fata peste umeri, intr-un neglijeu generos privirilor care cadea dezordonat lasand sa i se vada picioarele perfecte. Alteori stateam in sufrageria apartamentului ei, sorbindu-si cafeaua intr-o tinuta lejera „de casa„, eu trageam cu ochiul la decolteul ei, intr-o perioada in care nu stiam sa apreciez formele si tainele feminine. Cred ca avea 32, poate 35 de ani…

Treaba mea era sa stau cuminte sa ascult de invatamintele ei care aveau sa-mi fie de mare folos ulterior, iar astazi, facand un „remember” la rece, imi dau seama cat de importante au fost aceste clipe pentru ceea ce aveam sa devin ulterior.

Am urat-o din tot sufletul! Imi parea ca ma chinuie, ca ma exploateaza, ca-mi devoreaza mintea si ma urmareste la fiecare pas al existentei mele. Ii raspundeam la intrebari cu frica si teama de a nu-i fi raspuns corect, iar ea ma mustra si ma dojenea atunci cand greseam si cauta sa-mi explice adevaratul sens a cuvintelor si a frazelor ingaimate de mine, nu intodeauna reusind sa ma ridic la nivelul cerut de ea. O uram, mi-era teama de ea si in ochii ei limpezi nu vedeam decat exigenta….

Se intampla cu mai bine de 25 de ani in urma! Eram elev in clasa a opta si pasiunile mele in scoala erau matematica, fotbalul si visatul la stele (in sens propriu, imi construisem o luneta in acest scop!). Pentru ca urma o perioada importanta in viata mea si anume examenul de admitere in clasa a IX-a, parintii au decis ca nu eram suficient de pregatit la limba romana si la gramatica. Astfel incat am fost dat spre adoptie, vreme de cateva luni unei profesoare, oarecum apropiata familiei. Cele cateva luni cu ea devenisera un calvar pentru mine: 24 de comentarii, fiecare intinzandu-se pe minim 4 pagini de caiet studentesc pe care trebuia sa le invat pe de rost. Nu stiu de unde le stia ea, desigur din experienta ei, dar mi le dicta cu atat naturalete si spontaneitate, niciodata de pe alte foi sau din carti,  incat imi crea mereu un sentiment de cea mai mare inferioritate posibila si ma facea sa ma simt ca cel mai neinsemnat fir de nisip din Univers!

Dar am scrasnit din dinti, am uitat de fotbal si de stele si i-am facut fata. Poate de rusine fata de ea, poate intr-o incercare timida de a o infrunta, de a-i demonstra ca pot si eu, de a-i arata ca toata stradania ei nu a fost in zadar.  Beneficiile acelor luni de sacrificiu si-au aratat roadele in timp. Am invatat sa scriu, sa interpetez ceea ce citeam in alta maniera decat o simpla repovestire, sa analizez ceea ce au scris altii, sa-mi corectez propriile greseli si sa reusesc sa ma exprim liber cu o  atitudine pozitiva fata de ceea ce studiam.  Si am reusit! Am intrat, eu, fiu de muncitori, intr-o clasa de elita, unde concurenta era foarte mare avand de-a face ulterior cu tineri  frumosi, inteligenti, deosebiti.

Mi-am amintit de Doamna pentru ca azi m-am vazut intr-o pozitie similara. Departe de a-mi revendica talente de literat sau mare doct si nici macar talent scriitoricesc nu am pretentii ca am (pentru ca il consider un talent nativ si nu e cazul), azi m-am vazut pus in situatia de a-l ajuta pe Jr sa-si faca tema la limba romana. Caracterizarea unui personaj. L-am lasat pe el, sa-i vad puterea de improvizatie, desigur pe baza celor citite in opera cu pricina. Nu am simtit ca ar fi la inaltime, asa incat m-am oferit sa-i ofer un exemplu de improvizatie „acapella„. Stand comod la teveu si urmarind o celebra piesa de teatru, i-am dictat  un comentariu de nu mai putin de 3 pagini A4 scrise marunt cu font albastru de…stilou, reusind sa ma impresionez atat pe mine, dar mai ales pe Jr in ochii caruia am mai crescut pret de o bulina alba, desi nu stiu daca ar mai fi nevoie. Sper insa sa nu se obisnuiasca cu ideea ca tac-su ii va face temele la limba romana mereu. Doar i-am oferit o ideea despre ceea ce ar trebui sa faca, cum sa faca si sper sa fi reusit sa-i deschid mintea catre o directie utila…ca la prostii il duce capul….o-ho !

Dupa acest episod mi-am adus aminte de Doamna, de ochii ei albastri, buclele aurii, unghiile mereu rosii si mirosul de cafea proaspata si aburinda dintr-o mica cescuta de portelan albastru. Nu stiu unde o fi azi, dar mi-as dori sa o reintalnesc cu drag, sa-i ofer o floare si sa-i spun simplu, din toata inima: „Sarut mana, Doamna !

Anunțuri
Categorii: Diverse, Iasi, RO | 2 comentarii

Navigare în articol

2 gânduri despre „Doamna

  1. Racovita Ana-Maria

    super!!!bv fratelo!!!te pup

  2. Frumos… 🙂

Vreo impresie/completare?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.