Inspaimantatoarea Iarna

„Se-nnorează ceru-albastru,/Nici o floare, nici un astru,/Căci și cer ca și pământ/Pus-au vara în mormânt.”

Recunoasteti versurile? Sunt convins ca da! cum …nu? Macedonski, „Zi de Iarna” …da-da, acelasi Macedonski pe care-l recitam intr-un miez de noapte in urma cu cateva saptamani pe malul unei balti (hic!) .

E noiembrie…se apropie…iar ingrijorarea este din ce in ce mai mare, ajungand sa atinga cote apocaliptice pe ici, pe colo. Ca si cum vestile nu ar fi destul de proaste, reprezentantii media se intrec care mai de care sa ofere senzationalul in exagerarea si oferirea unei stiri modeste in cele mai sumbre scenarii posibile. Lumea priveste la teveu, se teme, isi face provizii, muraturi, zacusca, suc de rosii, griji de toate felurile, posesorii de auto si-au schimbat anvelopele la masina, uleiul, antigelul. La iarna masina consuma mai mult cu 15-20%, o cheltuiala in plus. Hainele subtiri de vara trec in rafturile din spate ale sifonierelor, iar acestea sunt descarcate de greutatea vestimentatiei de iarna. Ghetele, bocancii, cizmele. Caciula si fularul. Am inceput sa-l port de cateva zile.  „Oare cat o sa ne coste caldura la iarna?” – e o intrebare care a devenit o obsesie pentru fiecare dintre noi. Unii solicita caldura de la edili, altii prefera sa intarzie cat mai mult „pornirea caldurii” si sa puna o haina in plus pe ei. E un indicator al starii de bunastare a fiecareia dintre parti.

In cateva zile va incepe o noua campanie electorala. Cam aceeasi, cu mici exceptii. Iar cei care sunt noi, nu sunt nicidecum ingerasi, ci reprezentanti ai unor grupuri de interese. Nu mai cred in ei (in politicieni)…si da, fraierul de mine, chiar a crezut la un moment dat intr-un X, intr-un Y ca pot reprezenta intr-adevar interesele prostimii. Va curge lapte si miere pe toate canalele media, in toate intalnirile „live” cu cetatenii de prin cartiere si sate, vor promite … eei, marea cu sarea deja e prea putin! Bun moment de campanie, la inceputul iernii. Vor scadea pretul la gigacalorie, la benzina, euroiul va ajunge la 3 lei, va fi crestere economica, se vor crea locuri de munca, TVA-ul va scadea, impozitele la fel…pregatiti-va! veti avea multe de auzit in urmatoarea luna! Unii vor musca, altii se vor distra, altii se vor cruci! Apoi totul se va linisti, totul va intra in normal, toti vor uita ce au vorbit, ce au promis. Doar iarna va fi la fel. Ea nu tine cont de culoare politica. Isi indeplineste menirea si gata! Ati vazut Sandy? Ce daca-i New York? A batut, a tunat, a plouat, a ras tot ce-a prins in cale!

Ma mai gandesc daca sa merg la vot sau nu.

Eu? Am aceleasi griji. Sunt muritor de rand. Cum as putea fi altfel cand sunt (inca) cetatean al acestei tari in care barometrul starii materiale a fiecaruia este influentat in fiecare zi de pretul la ulei, zahar, cartofi , ceapa, benzina, gaz metan, electricitate, pe de o parte, de cotatiile la bursa ale petrolului, aurului, actiunilor pe de alta parte sau de ce nu, de gafele si ispravile ilustrilor politicieni? Toti, ca doar ai nostri n-or fi „rupti din soare„!… Ne ramane speranta ca ne vom descurca si de data asta si vom ajunge in primavara cu bine.

P.S. Cum ramane cu bucuriile zapezii, cu Mos Craciun, Anul Nou, Sf. Vasile, Boboteaza? Da, chiar! Cum ?

Sursa photo : https://ulife.vpul.upenn.edu

Anunțuri
Categorii: Enervante, Iasi, RO | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Vreo impresie/completare?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.