Sunt bolnav, dar nu ma tratez

IMG_0393Cred ca aveam vreo 4 ani cand am pasit pe terenul de fotbal. Tata juca la o echipa mica, intr-un campionat modest, judetean si probabil n-avea cu cine sa ma lase acasa. Sau, cine stie, poate vroia sa-mi inoculeze microbul inca de mic. De atunci stadioanele au devenit cea „de-a doua casa„. Si cele din orasul meu si cele din orasele in care ma deplasam deseori cu echipa favorita. In ’87 tata avea sa ma duca la Bacau, intr-o excursie organizata la un meci intre SC Bacau si Steaua Bucuresti. O echipa a Stelei, poate cea mai buna care a existat vreodata cu Lung, Belodedici, Ilie Dumitrescu, Lacatus, Rotariu, Hagi, Bumbescu si alti eroi ai anilor ’80-’90 . Un prim meci de Divizia A (cum se numea Liga I atunci) vazut vreodata. Iar eu aveam ceva mai mult de 16 ani. O atmosfera vulcanica pe un stadion plin cu 25.000 de spectatori care m-au cam speriat putin. Acolo se juca fotbal adevarat. Si pe teren si in tribune!
N-am apucat insa sa vad nici un meci de-al „nationalei mari„.  Echipele nationale de juniori si tineret le mai vazusem, dar pe cei mari niciodata. Vreo 20 de ani am luat pauza de mers pe alte stadioane decat cele locale si credeam ca m-am lecuit. Dar microbul a ramas in mine mereu si isi cere drepturile! Tot umbland lelea pe net am dat de niste suporteri din oras de care m-am „lipit” ; l-am luat si pe Jr de-o aripa (asa cum m-a luat si tata pe mine) si asa m-am trezit intr-un autocar cu 60 de oameni nebuni („ca sanatosi n-aveti cum fi” – vorba colegei de apartament) in drum spre Bucuresti la un meci mare: Romania-Ungaria. Niciun fel de peripetii, atmosfera cunoscuta, aceeasi care era si cu ani in urma cand eram mai tanar. Bucurestiul, agitat. Jandarmi, politisti la toate colturile si intersectiile, politie calare cum n-am mai vazut nicaieri pe unde am umblat, elicoptere survoland in permanenta zone care s-ar fi putut inflama. Scandalurile cu suporterii din jurul meciului se stiu din presa, nu am ce sa completez. Doar ca n-am vazut niciun ungur la mai putin de 200 m de mine, nici vreo bataie intre unguri si romani. Nu inseamna ca n-au fost. Am vazut in schimb altercatii intre romani, iar o „lacrimogena” a explodat la mai putin de 20 m de mine. I-am simtit un pic mirosul iute! Pacat…orgoliile personale ar fi trebuit lasate acasa la un asemenea meci. Stadionul, Arena Nationala!…O-M-G! mare, urias chiar, impresionant pentru un provincial ca mine. Control, check-in, iar control si totusi tot au fost scapati suporteri cu petarde si fumigene in stadion. O acustica deosebita. Pe ici, pe colo parea insa nefinisat corespunzator. Am stat la peluza sud si mi-era teama ca de pe inelul 3 n-o sa vad nimic! Insa vizibilitatea e foarte buna din orice colt al stadionului. Arena nu are pista de atletism, tribunele sunt construite intr-o panta destul de indrazneata si chiar de la inelul 3 esti relativ aproape de teren. Cum regulile nu permit intrarea cu recipiente in stadion a trebuit sa cumparam de acolo lichide pentru hidratare: 6 lei o juma’ de Cola, 5 lei un pahar de apa, popcorn, bere. La un moment dat am vrut sa par civilizat si am cautat din priviri un cos de gunoi sa las paharele goale. Am intrebat un steward: „un cos de gunoi?„. Raspunsul nu l-am intuit niciun moment, dar reflecta un adevar trist: „cui vrei sa dai in cap cu el?„. Am inteles ca nu suntem inca suficient de civilizati si exista suspiciuni ca recipientele pentru depozitat gunoaie ar putea fi folosite in alte scopuri decat cele pentru care au fost menite. Asa incat toate deseurile erau lasate la voia intamplarii, prin toate colturile stadionului.  41405 spectatori, cifra oficiala. Si totusi stadionul se umple si se goleste extrem de rapid. Cred ca in mai putin de 10 minute tribunele s-au golit!  Suporterii, cu exceptia momentelor in care au uitat ca sunt de aceeasi parte a baricadei, ireprosabili. Au incurajat echipa pe tot parcursul meciului. Nu mi-e rusine sa recunosc ca m-am emotionat intr-atat de tare cand s-a cantat imnul Romaniei, incat mi-au dat lacrimile si nu mai puteam articula nimic din cauza nodurilor care mi se pusese in gat!

IMG_0388Meciul, se stie desfasurarea, rezultatul de asemeni. Ma asteptam ca „tricolorii” sa fie mai aproape de suporteri, dar s-au strans la mijlocul terenului, s-au pupat/felicitat intre ei, au apludat formal galeria si in maxim 5 minute au disparut la cabine. As fi vrut sa-i vad mai de aproape. Poate data viitoare. Acum imi pregatesc recuzita pentru meciul cu Turcia: steag, bere, seminte. Din fotoliu. Prima mea experienta de pe Arena Nationala a fost formidabila, de neuitat! In ciuda temerilor sotiei („undi pleci si mai iei si copkilu’ cu tine!”), am ajuns sanatosi acasa. Si drept rasplata ca am ajuns cu bine m-a luat de bun, mi-a pus in mana cheile de la masina si „hai! plecam!” . Am plecat, nici n-am intrebat unde! Abia dupa doua zile m-am trezit din euforie. Amintirile din mini-vacanta s-au dus…cele de la meci imi inca sunt vii in minte (sa nu ma simta consoarta ca am pus-o!) si inca aud in urechi strigatele aproape razboinice de incurajare: ROOO-MA-NI-A !!! Clar, n-am leac. Si nici nu-mi trebuie! Cand imi va trece inseamna ca nu mai exist !

Pi.eS. Pentru prietenul S.M. : Multumesc! Vedem noi cum ne socotim, in ce fel de lichide! N-am uitat!

Anunțuri
Categorii: Iasi, RO | Etichete: , , , , , | 2 comentarii

Navigare în articol

2 gânduri despre „Sunt bolnav, dar nu ma tratez

  1. Multumesc de emotionantul tau articol. Asa am trait si eu imnul vineri seara, desi am vazut o multime de meciuri ale Nationalei. Pana acum credeam ca cea mai faina atmosfera am prins-o cu Belgia, 2-1, in 93′ pt. Mondialul din USA 94′ sau la meciurile din Elvetia 2008….dar meciul de vineri a devenit No.1, pentru: rezultat, atmosfera, adrenalina, deplasare reusita si juniorul meu de 4 ani prezent alaturi de mine la primul lui meci mare….si-acuma se trezeste de-aiurea prin casa si se pune pe cantat cu mana la piept Desteapta-te romane

    aaa…mi-am amintit ca-s lenes si mi-am lasat si eu blogul in paragina :))

    • Am uitat sa mentionez ca din galeria ieseana au facut parte oameni (si omuleti 🙂 ) intre 4 (Andrei P.) si 60 de ani !
      Dom’ Nicu, da drumul la blog..stiu sigur ca ai foaaaarte multe de impartasit! 😉

Vreo impresie/completare?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.