Steaua fara nume

steauaIntr-o zi, cand era mic (ca am fost si eu mic, n-am avut dintotdeauna 100 de kile 🙂 ) visam sa ma fac astronom. Gasisem undeva intr-un pod la bunica un manual de Astronomie, materie ce se studia la liceele teoretice prin anii ’70. Mi-am construit singur o luneta si eram tare mandru ca puteam aduce astrii mai aproape de mine. N-am fost insa suficient de harnic inca sa urmez studii de profil si m-am facut inginer. Nu e rau nici asa, dar pasiunea din tinerete mi-a ramas, m-a urmarit mereu si nu ratez articolele si emisiunile de gen din media. Eram uneori atat de pierdut in cartile alea incat uitam de mine si de tot ce se intampla in jurul meu…un fel de profesorul Miroiu din „Steaua fara nume” a lui Mihail Sebastian. Asa, ca mi-am amintit despre ce doream sa scriu!

Am vazut piesa la teveu in urma cu vreo 30 de ani. N-am inteles mare lucru la vremea aia. Experienta mea de viata era insignifianta si nu aveam cu ce sa fac paralele si analogii. Mi-aduc aminte doar distributia acelor ani. Nume grele: Florin Zamfirescu, Octavian Cotescu (cu a sa replica care mi-a ramas in minte: „…fara corn englezesc, nu mai merge…”), Eniko Szilagy in rolul Monei (pe unde-o mai fi actrita asta?) si altii. N-am mai vazut piesa de atunci, desi sunt convins ca multe teatre din tara au pus-o in scena.

E bun internetul ca altfel n-as fi aflat: asta seara (care va sa zica e inca duminica la ora la care imi depan impresiile) s-a jucat la „Steaua fara nume” Ateneul Tatarasi. Mi-am luat colega de apartament de-o aripa si hai! Am avut usoare emotii la casa de bilete cand am vazut pe schita salii de la Ateneu multe locuri rezervate si putine „la liber„. Sala plina! Putin peste 200 de locuri, dar plina! Am mai fost. S-a mai umplut si alta data. Era vorba de comedii, mai usor de inteles, mai distractive. Acum insa era vorba de un nume greu al dramaturgiei romanesti, unii insa l-ar considera prea siropos.

Piesa a inceput brusc, de nicaieri…adica dintr-un balcon. Ciudat, dar orginal sa incropesti un birou de sef de gara intr-un balcon. Ciudat sa interactionezi cu spectatorii…dar e stil Andrei Ciobanu. Apoi totul s-a derulat gradat si natural, personal avand insa o neliniste interna, nerabdator sa vad cum se va prezenta actorul care-l interpreteaza pe profesorul Miroiu, cum va fi actrita care o interpeteaza pe Mona. Unul cate unul si-au facut aparitia in  scena, asa cum a vazut autorul piesei intamplarea derulata intr-un oras de provincie, in care nu se intampla de obicei nimic si in care intr-o seara tarzie apare o fiinta misterioasa, poate din alta lume care da peste cap linistea unor oameni obisnuiti. Pretentiile mele…hm! sunt critic si carcotas de obicei..au fost satisfacute. Un sensibil si timid Bogdan Matei, o „afurisitaAna Hegyi – dar se pare c-o prind bine rolurile astea (desi intr-un final a dat dovada de sensibilitate, sic!) si nu in ultimul rand Cezara Fantu in rolul Monei, rol care mi-a parut ca o va depasi si ii va fi greu sa se metamorfozeze din scorpie in ingeras, dar a reusit s-o faca intr-un mod exceptional. Parerea mea de nespecialist! Permiteti, da? 🙂

Nu vreau sa dezbat subiectul piesei, fiecare are viata sa si fiecare regaseste intr-unul sau altul dintre personaje cate putin din viata sa, din visurile sale, din aspiratiile sale, de ce nu? din neimplinirile sale. Miroiu? Fericit si implinit profesional pentru descoperirea facuta, dar cu o viata personala care nu i-a oferit nimic. Iar atunci cand apare steaua lui norocoasa tot visul sau se risipeste dupa o noapte. Don’soara Cucu? S-a pierdut in acel targ cu multi ani in urma si peste care si-a pus amprenta toate frustrarile acumulate de-a lungul carierei. Profesorul Udrea intelege nefericirea profesorului Miroiu, dar care pare singurul care iese in castig din toata povestea. Mona? Hm… Cati dintre noi nu si-au dorit sa evadeze din cotidian, chiar dintr-o viata fara griji si nevoi si sa-si gaseasca refugiu intr-un mediu mai simplu, mai putin agitat in care spalatul la fantana si o crizantema din gradina reprezinta tot ceea ce are nevoie un om pentru a fi fericit? Isi calca insa pe orgolii si cedeaza.  Nu toate povestile se termina cu happy-end! Personaje simple si care exista, ii vedem, ii cunoastem. In ce ma priveste m-am vazut si pasionat ca Miroiu si cu dor de duca ca Mona si frustrat ca madam Cucu.

Fara indoiala a fost cea mai buna reprezentatie a artistilor de la Ateneul Tatarasi vazuta de mine. Neasteptat de buna! Mi s-a oferit o invitatie la alt spectacol, dar am s-o refuz! Pentru ca asa simt. Acesti oameni, actorii care au puterea sa ne arate noua insine cine suntem trebuie recompensati intr-un fel. Iar recompensa mea pentru ei este biletul platit si aplauzele de la final. De astfel, cred ca si ei inteleg ca acesta e rolul lor si nici un cred ca isi doresc mai mult…

P.S. In masura in care randurile mele sunt vazute si de ceilalti actori sper sa nu fiu afurisit prea tare ca nu i-am pomenit! 🙂

Sursa photo: http://www.ateneutatarasi.ro/

Anunțuri
Categorii: Iasi | Etichete: , , , , , , | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Vreo impresie/completare?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.