1487 km – ziua I

Asa cum bine ati intuit, e vorba de numarul de kilometri parcurs in prima saptamana din august. Nu pare mult deloc, daca judecam ca acestia ar putea fi facut intr-o zi buna pe o autostrada de calitate. Doar ca eu am parcurs aceasta distanta pe drumurile noastre, ceea ce consider ca schimba un pic perceptia asupra cifrei, aparent neinsemnata…

Mi-am facut rezervarile pe booking.com, am sunat ulterior sa verific daca rezervarile au intrat in bazele lor de date si da! toate erau ok, toate gazdele au raspuns invariabil ca „ne asteapta cu drag„! O fi vreun cliseu impus de colaborarea cu booking? Habar n-am! Am studiat Google Maps sa stiu unde trebuie sa ajung, mi-am planificat traseul, opririle, mesele, bugetul cu mare grija. Am listat tot, le-am impachetat intr-o mapa frumoasa si colorata pe care…am uitat-o acasa !! Asa ca totul a ramas numai in mintea mea, dovedindu-i lui Jr ca chiar daca transcrii o data lectia, tot iti ramane ceva in minte. Deh! metehne comuniste, dar acum cu aplicatie practica.

Am plecat, asadar, spre Apuseni. Locuri pe care inca nu le vazusem. Printre singurele pete albe din tara care imi ramasese necalcate. Am considerat ca e prea mult sa mergem 500 km intr-o zi, nu ne grabea nimeni, asa ca am ales ca in prima zi sa ne oprim la Sovata sa vedem ce mai face Lacul Ursu. In drum am oprit la Lacul Rosu, unde mai fusesem de curand in urma cu vreo doua luni, sa mancam ceva si sa odihnim motorul masinii. Kurtos. Apoi, pe cai… Un mic incident in Gheorghieni, unde s-a intamplat ca la iesirea spre Sovata sa aiba loc un incendiu, pompieri, politie, tam-tam…asa incat ne-am intors si am ocolit pe la Lazarea.

Această prezentare necesită JavaScript.

Am „tras” intai la Pensiunea Orsi. Curat, frumos, dotat cu de toate. Marele neajuns a fost ca pensiunea e destul de aproape de sosea, iar aceasta este destul de circulata si pe timpul noptii. Mai ales de tiruri si camioane, pentru ca in cursul zilei era foarte cald si aveau restrictie de circulatie. Greseala a fost a mea pentru ca am avut ocazia sa specific la momentul rezervarii „camera sa nu fie la strada„, dar am omis.

Lacul Ursu facea bine, era acolo, la fel de sarat. La fel de plin de moldoveni, rusi, italieni, francezi si unguri. 30 de lei de adult, 25 de lei de copil, student, elev, pensionar. Cam mult as zice eu, dar na! nu puteam doar sa ma uit si sa fac poze. Am stat vreo doua ceasuri numai in apa, sper sa ajute pe la incheieturi ca au cam inceput sa scartaie, desi nu prea cred eu in medicina neconventionala. Kaufland in Sovata, la intersectia dintre drumul spre Tg. Mures si Sovata-Bai. Un Kaufland ciudat, arata a constructie temporara, un cort mai patrat, gen circ. In fine, se gaseau de toate. Rezerve de apa, fructe, bere. De anul asta, berea se ia cam la dublu, Jr e +18, nu duce cat mine, dar nu mai pot sa-l ignor! Cald, fara pofta de mancare, dar cu pofta de lichide…nici n-am realizat cand am dat peste cap vreo 4 sticle. N-am reusit sa ma imbat vreun pic, a trecut totul prin mine ca printr-un tub uscat! Am adormit intr-un tarziu, fara sa ma uit la teveu la stiri sau vreun film. Oricum ar fi fost inutil, majoritatea posturilor fiind in ungureste. Pana aici mai fusesem de cateva ori, nu eram foarte impresionat. Maine insa urma sa merg pe drumuri pe care nu fusesem niciodata…

(va urma)

Sursa photo: Jr

Anunțuri
Categorii: Iasi, RO | Etichete: , , , , , | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Vreo impresie/completare?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.