Greu sau usor de ucis?

Intuneric si frig. Am un post de garda undeva in mijlocul unitatii. Un spatiu deschis intre doua cladiri. E ora 11 intr-o noapte de decembrie. Mi-e ciuda ca sunt aici. Ar fi trebuit sa fiu acasa cu familia si sa ne pregatim de Craciun. Iar eu am in buzunare doar un pachet de biscuiti tari si reci si un pachet de LM. Inutile tigarile pentru ca nu am voie sa fumez in timpul misiunii. E o perioada dificila. Intri in post la ora H, dar nu stii cand iesi. Am vreo 36 de ore de cand nu am dormit si nu m-am descaltat. Totul pare cumva scapat de sub control, comandantii primesc informatii si zvonuri care mai de care mai ciudate, dar niciunul nu se confirma. Toata lumea intelege ca e un razboi al dezinformarii totale si nimeni nu stie ce e real si ce e adevarat. Asta face ca deciziile sa fie luate cu foarte mare dificultate.

Totul a inceput acum cateva zile cand intr-o duminica lejera, undeva dupa pranz, am primit alarma de lupta: Radu cel Frumos. Am primit 120 de cartuse, asta in conditiile in care nu trasesem pana atunci decat 7 cartuse in poligon. „Pentru ce primit atatea gloante?” e intrebarea tuturor. „Ca sa ucideti!” – vine raspunsul sec al unui comandant. PE CINE? Pare ireal, ni se pare inca o joaca, o alarma obisnuita, ne asteapta poate un mars mai lung si o aplicatie mai complexa. Totusi faptul ca am primit atat de multe gloante face ca totul sa devina extrem-extrem de incordat. Aveam sa ne convingem in zilele urmatoare ca nu e deloc o gluma.

Fac pasi sa ma incalzesc. Ma misc doar pe o raza de 10 metri in jurul postului. Arma e mereu in pozitie de tragere la sold si am glont pe teava. Doar piedica e pusa. Ma simt ca intr-un film de razboi rusesc asa cum deseori vazusem la teveu.  De undeva, din departarile orasului se aud zgomote razlete de arma. Ne-am obisnuit cu ele de cateva zile. Ba chiar stim sa distingem tipul de arma cu care se trage dupa zgomot: „asta e Carpati, asta e PM (pistol-mitraliera)...”. Ciulesc urechile incercand acelasi joc, al identificarii armelor, dar treptat realizez ca zgomotele se aud din ce in ce mai clar si par sa se apropie de noi. De la etajul unei case de vis-a-vis vad o flacara si zgomotul armei e la cativa zeci de metri in fata mea. Nu stiu daca se trage in directia mea, dar instinctul de conservare imi spune ca trebuie sa ma protejez si ma arunc pe burta. Nu sunt singurul care a observat flacara armei adverse, iar in secundele urmatoare, zeci de arme din jurul meu si-au indreptat tirul spre acea lumina. Se dezlantuie in jurul meu un adevarat iad. Nu trag, nu stiu unde, nu-mi vad inamicul. Ma uit in jurul meu si caut un loc de refugiu. Doar doua cladiri la 20 de metri una de alta, eu intre ele, iar langa mine un cazan de topit smoala cu diametrul de vreo doi metri confectionat din tabla groasa. Nu ma gandesc deloc si sar in cazanul cu pricina. Am casca, dar chiar si asa, nu sunt deloc curios sa vad ce se intampla afara. Din cazan vad doar un etaj superior al unei cladiri din unitate si vad cum zboara din el bucati de tencuiala. Cineva totusi, trage spre noi! Ma simt protejat de cazanul meu si multumesc lui Dumnezeu si celor care l-au lasat uitat acolo. Un glont ratacit sau poate vreun colt de piatra zburat din vreo cladire atinge cazanul meu, iar piuitul metalului rece mi-a sunat multe zile in cap. Ca si cum n-ar fi fost suficient, dintr-o data aterizeaza in cazan un  alt militar care s-a dovedit a fi chiar comandantul de pluton. Ne-am speriat reciproc, unul de celalalt. As fi putut sa apas pe tragaci inconstient, dar, din fericire, arma e blocata, are piedica pusa si asa am evitat un dezastru, sa-mi ucid propriul comandant. Comandantul meu era un om extraordinar, care n-am inteles ce cauta in armata. I-am si spus asta, iar peste ani, l-am regasit la conducerea unei edituri, acolo unde parea ca se simte in apele lui. Am meditat de-a lungul vremii la acel moment si m-am gandit ingrozit ce s-ar fi intamplat daca nu aveam piedica armei pe OFF. Si daca instinctul de conserva imi spunea sa trag sau sa reactionez violent. Si mai ales cati dintre cei aflati in situatia mea s-au speriat, n-au avut arma asigurata si s-a descarcat in vreun coleg de arme, curmand vieti in mod accidental si nejustificat. Si mai ales cine se face vinovat de toate aceste momente confuze si de dezinformare la care am fost supusi in acele zile. Cine o fi tras in noi ca n-am vazut niciun terorist! Intrebari la care nu am aflat raspunsuri, acum, dupa 28 de ani de la evenimentele pe care le traiam la Sibiu, 24 decembrie 1989….

Sursa photo: arhiva personala.

Pi.eS. Diseara sau maine o sa va povestesc cum am fost arestat la Revolutie…

Reclame
Categorii: Iasi | Etichete: , , , | 6 comentarii

Navigare în articol

6 gânduri despre „Greu sau usor de ucis?

  1. cristina

    Chiar imi doresc sa te revad……………dupa atata vreme

  2. cristina

    Eu am fost in Bucuresti in acea perioada,eram copii……..
    Am uitat,Lamulti ani fericiti

  3. cristina

    sa traiesti Titi,Marian Turcanu sunt

  4. Giovani

    Can ai fost tu aresta la Revolutie ma frend? cat despre alarma a fost data dup amasa de seara, sa fi fost dupa 18.00 probabil..:) Da dupa atatia ani si pe tine te mai lasa memoria 🙂

    • Eu asa mi-aduc aminte ca era inca zi (lumina) afara cand ne-au incolonat pe platou. Tu erai rebel si faceai teatru cu maestrul Gumeni ! :))

Vreo impresie/completare?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.