Il faut que je vais à Paris

Undeva, candva intr-un targ prafuit de provincie, ateriza intr-o zi de toamna o domnita bruneta cu parul lung. Delicata si cu unghii rosii si lungi, ne parea picata de pe alta planeta. Inceputul anului scolar. Era neobisnuita fata de profesorii pe care ii vedeam zi de zi. Nonconformista, cu fuste stramte, o vedeam la tigara si cafea in pauze. Era noua profesoara de limba franceza. Adorata de domnii profesori si invidiata de doamnele profesoare „onorabile„. Nu-mi amintesc cum o chema. Se intampla undeva prin anii ’80. Fata de serbarile cu care eram obisnuiti inca din gradinita, don’soara de franceza propune ceva nou si neobisnuit. O opera cu copii! Si astfel s-a nascut „Alba ca Zapada„! Eu am avut sansa de fi „actor” in aceasta piesa, jucand rolul unuia dintre pitici. Versurile si muzica in limba franceza: „Blanche-neige, Blanche-neige/Ne pleurez pas, s’il vous plaît„. Ne uitam la ea, ne inchipuiam ca ea e Alba ca Zapada si aveam o motivatie maxima ca lucrurile sa iasa cat mai bine. Dar anul s-a terminat si ea s-a dus! N-am mai vazut-o niciodata!
A venit alta profesoara de franceza. Doamna Angela S. Rafinata, micuta, sensibila, blonda si afurisita! Punea note mici, dar ii placea de mine. Aveam nasul mereu infundat si dadeam senzatia ca am accent! Am pacalit-o cu asta si imi punea note mari. Nu stiu daca de asta imi era draga, dar eram atent la orele ei si invatam. A ramas acolo, in orasul prafuit in care am invatat, am vazut-o multi ani, n-am avut curajul de a mai vorbi ulterior cu ea.

In liceu, o alta doamna, madam Popesco. O doamna volubila, plina de farmec si de povesti. Nu invatam nimic ca la carte. Avea o maniera aparte de a ne face sa ne simtim apropiati de patria lui Voltaire. Ne spunea mereu povesti despre artistii si oamenii de cultura francezi, ne aducea carti de arta, ne amintea de vizitele ei din Franta. Eram fascinati, eram inca inainte de ’89 si Madam ne deschidea ochii catre o alta lume. Ascultam Edith Piaf, Mireille Mathieu si Charles Aznavour, vedeam filme cu Jean Gabin, Jean Marais, Alain Delon, Belmondo, Loius de Funes, Brigitte Bardot si Catherine Deneuve. Hugo, Balzac, Camus, Dumas, Flaubert, Moliere, Jules Verne, Renoir, Monet, Cezanne…toti devenisera pentru noi la fel de cunoscuti precum Eminescu, Caragiale, Grigorescu sau Tonitza.

A trecut. Eu am parasit orasul prafuit, in care nu se intampla nimic si am ajuns in Iasi. M-am indragostit la inceputul anilor ’90 de Patricia Kaas, Alizee, Vanessa Paradis si de Lara Fabian (ma rog, e belgiana, dar tot vorbitoare de limba franceza). Ba chiar am inceput sa-l cant (!) pe Michel Delpeche pe la sesiunile de karaoke! Aveam legaturi cu niste amici din Franta care veneau in vizita periodic in Romania. Imi exersam cunostintele de franceza cu ei, dar mai degraba i-am invat noi pe ei despre tuica, dop, sarmale si mici.

Acum lucrez la o companie care are legaturi stranse cu mediul european de afaceri. Eu lucrez pentru…Belgia, nu Franta, dar pentru partea de sud, Vallonia, deci tot vorbitori de limba franceza. Pare ca parte din existenta mea e sortita sa fie legata de francezi.
Cu toate acestea, desi am fost in Belgia, nu am avut ocazia de merge in Franta. Este pe lista mea, ba chiar in cap de lista. Nu se intrevad plimbari planificate in viitorul apropiat, asa incat n-am decat o solutie: sa-mi iau un bilet, sa las totul deoparte si sa plec pur si simplu!
S-a mai intamplat in trecut sa plec dupa o decizie de 5 minute. Mi-am mai schimbat traseul planificat in concediu, doar pentru ca auzisem o stire la radio cum ca in cutare loc se intampla evenimentul X. Zilele trecute am avut un moment de nebunie cand am vrut sa plec in Vama Veche. Insa rationalul si micile constrangeri cotidiene au invins emotionalul si n-am avut puterea sa cedez. Cu siguranta intr-o zi, sper in viitorul foarte apropiat, sa nu mai existe nimic care sa ma retina si voi fi dus. O sa arunc tuturor o singura intrebare simpla si o singura data: „Mergi?” (fara a mentiona „unde„) . Va fi invitatul meu cel care va raspunde corect! 🙂

Si pentru ca astrele par sa aiba tendinta sa se alinieze intr-o anumita directie s-a intamplat ca zilele trecute sa intalnesc pe…. dar asta e alta poveste cu tigara, cafea si miros de cerneala.
Pentru ca o tigara, o cafea sau un pahar de vin au nevoie de o poveste pentru a fi savurate pe deplin…

Reclame
Categorii: Iasi | Etichete: , , , , , | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Vreo impresie/completare?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.