Iasi

Desertul de duminica seara sau „Atentie, aterizam!”

atentie-aterizam-spectacol-la-ateneul-tatarasi-665x435S-au mai scris recenzii pentru aceasta piesa. Dar reprezentatia de aseara (12.02.2017) a avut ceva special, cel putin prin prisma amanuntelor inedite care au aparut.
Fiind un adept al stilului clasic am vazut multe filme ale genului. Mi-a amintit de „What’s New Pussycat?” cu Peter O’Toole, Romy Schneider si Ursula Andress, paralela un pic fortata, dar asemanatoare din punct de vedere al situationalului. Apoi am dat de „Boeing, Boeing” cu Tony Curtis si Jerry Lewis, taman ecranizarea piesei lui Marc Camoletti, iar de aici si pana la o adaptare pentru teatru n-a fost decat un pas. Regizorul si actorul Daniel Onoae si-a asumat aceasta raspundere si cred ca a reusit sa faca o treaba buna. Dar cum nicio piesa nu iese daca n-ai actori potriviti, Ateneul iesean a pus la dispozitie tot ce are mai bun: Cezara Fantu, Ana Hegyi si Erica Moldovan in rolurile stewardeselor. In rolul Berthei, Alexandra Paftala care s-a dovedit buna in rolul de manager/dispecer de situatii si evenimente neprevazute („acele situatii pe care nu poti sa le prevezi„). Prietenul lui Bernard, timidul Robert (Dragos Maftei) a trait in cateva ore experientele vietii lui din toate punctele de vedere si a incheiat surprinzator ramanand cu una dintre eroinele piesei. Desi totul ar fi trebuit gestionat ca la carte de Bernard, acesta pare depasit de situatii si are noroc de vizita amicului Robert si de menajera Bertha.

Această prezentare necesită JavaScript.

Pe Ana Hegyi, o stim. „Zuza” (scuzati!), dezinvolta, deschisa. Metamorfoze (din alte piese) de la o nevasta cicalitoare, profesoara don’soara batrana frustrata, la o Jaqueline sexy. In postura de „cumintenia Pamantului” cred ca a o fost singura care nu s-a pupat cu Robert, semn ca il iubea sincer pe Bernard. La celalalt pol, din acest punct de vedere, Janet (Erica Moldovan, pe care am vazut-o in premiera, semn ca trebuie sa merg la Ateneu mai des) care astepta un semn de la un miliardar, pe care urma probabil sa-l faca ulterior milionar! Helga (Cezara Fantu), putin misterioasa si nehotarata, face un pas inapoi dinspre Bernard si „i se pune pata” pe Robert dupa doar o ora de plimbare prin oras. Mona, Wendy, azi Helga.
Frumosi, frumoase, interpretari si roluri inedite. Pupaturi, un regret pentru mine ca nu m-am facut actor! 😀 Au starnit multe hohote de ras in sala. Fara o profunzime deosebita, catalogata de unii drept „comedie de consum” mie mi-a placut. In sensul ca nu doar am „mustacit„, ci chiar am ras de-a binelea. Alte piese imi dau prilej de meditatie, cateva zile dupa vizionare imi tot pun intrebari existentiale si imi macina subconstientul. Pentru o duminica seara, inainte de a incepe o noua saptamana de munca, „Atentie, aterizam” a parut un desert perfect, numai bun sa-ti incarce bateriile si sa-ti creeze o stare de bine.
Ineditul? Sa dau din casa?…sa dau, ca doar face parte din viata. Geamantanele lui Robert or fi fost prea grele si…pantalonii artistului au cedat! Cateva minute a jucat asa, parand sa nu-i pese, iar apoi a aparut cu un ac (de siguranta) in…pardon! in fund, care stralucea in toata splendoarea lui in lumina reflectoarelor! A dus totul mai departe in mod profesionist si si-a luat portia de aplauze meritata. Un alt mic incident a fost accidentarea Cezarei (ssst! stiu din surse sigure!). Abia incepuse piesa, s-a accidentat la un deget, iar adrenalina suplimentara secretata era sa-i creeze o stare de lesin chiar in momentele in care apare imbracata in vacuta! Pe care eu am crezut-o dalmatian, dar not important! Nu s-a vazut, a dovedit tarie nu doar de caracter, ci si tarie fizica, iar sexy-Helga a mers mai departe.
Ce am invatat eu din povestea lui Bernard: ca neprevazutul apare intotdeauna mai ales atunci cand ignori sa-l prevezi. El a avut noroc, povestea s-a terminat oarecum cu happy-end. Dar nu faceti acest experiment acasa, ca l-au facut altii pentru voi!
De vazut pentru cei care inca n-au apucat… Felicitari echipei. Aplauze!!!

Surse photo: http://saptepietre.ro/ si …direct de la sursa! 😉

Categorii: Eveniment in Iasi, Iasi | Etichete: , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Copii care nu stiu sa se bucure

globuricusufletk20_squareN-am stiut sigur daca o sa ma implic in campania „Shareuim globuri cu suflet” initiata de Kooperativa 2.0 Iasi. Si nu pentru ca n-as fi vrut, ci pentru ca eram prins cu niste proiecte de serviciu. Dar pentru ca mi-am dorit sa fiu parte din proiect am tras tare, Cel-de-Sus mi-a dat inspiratia si puterea necesara si am finalizat proiectele in timp util. Si pentru client si pentru mine.

Proiectul „Casa Share” e cunoscut. Bogdan Tanasa, absolut dezinteresat de cine stie ce capital de imagine sau mai rau capital electoral a ales sa construiasca case noi pentru oamenii nevoiasi in mai multe localitati. La una din aceste case am ales sa merg eu anul acesta, intr-o localitate uitata de lume, pe malul Prutului. La Medeleni. Remember? Vacantele lui Danut, Olguta, Monica? Nu? Ionel Teodoreanu, o gasiti in toate librariile. Azi localitatea este o umbra a satului evocat odinioara de scriitor. Satul nu mai are o scoala proprie, elevii din clasele I-IV merg la scoala din satul Gradinari aflat la 3 km, iar cei mai mari la Golaesti, vreo 5-6 km. Noroc de microbuzul scolar care inca functioneaza si transporta copiii la scoala. Dar drumul are doar urme de piatra sparta, iar iarna, daca ninge, ma indoiesc ca vreun utilaj ajunge pana la ei sa ii deszapezeasca.

Pentru ca anul trecut am mai fost la Medeleni la o alta familie si cunosc oarecum terenul, anul acesta m-am oferit sa merg iar in zona. Nu am plecat cu emotii de acasa, stiam ce am gasit anul trecut si ma gandeam ca nu se poate mai rau de atat. Ei bine, linistea mea sufleteasca s-a risipit cand am ajuns acolo si am realizat, ca da, se poate si mai rau! Din pacate. Accesul pana la ei a fost o aventura, de la drumul amintit mai sus, m-am abatut vreo 500 m pe un drum lateral, simplu, de pamant. Dupa 100 de metri, am renuntat la a mai merge pe el, pentru ca riscam sa fiu scos cu tractorul, dar am gasit o alternativa, pe imas, pe langa drum si astfel am reusit sa ajung in fata portii lor. Am gasit familia Garban intr-o casuta modesta, din chirpici, fara podele, doar cu pamant pe jos. O sobita micuta incalzeste doua camere care insumeaza nu mai mult de 20-25 mp. Fara curent electric. Un caine si cateva gaini par sa fie toata averea familiei. Doua chipuri senine ale unor fetite m-au intampinat alaturi de mama si fratele lor mai mare. Prin amabilitatea partenerului principal al campaniei, Carrefour Felicia, aceasta familie va avea un Craciun un pic mai fericit. Bradut, globuri, ghirlande, dulciuri, alimente de stricta necesitate, zahar, faina, ulei. Jucarii. Le-am oferit fetitelor cate o jucarie, un animalut de plus si ma asteptam sa se bucure. Am zarit o sclipire confuza in ochii lor, dar nu bucurie. Am fost o clipa dezamagit de reactia lor, dar apoi am realizat: acesti copii nu stiu sa se bucure! Nu au in viata lor parte de lucruri frumoase astfel incat sa stie sa rada, sa zambeasca. Viata lor e presarata mereu cu momente grele si cu lipsuri. Nu stiu ce e o jucarie, o hainuta buna sau o masa indestulatoare. Nu stiu ce inseamna o bomboana sau o prajitura. Nu au vazut brad de Craciun decat in poze, la scoala. Nu au televizor pentru ca nu au curent electric. Nu-l stiu pe Mos Craciun decat din cantece si colinde. Nu cunosc alt stil de viata decat cel pe care-l traiesc in casuta lor modesta. Dar Bogdan le-a pregatit o casa frumoasa si calduroasa, pe care a racordat-o la curent electric. Astfel, poate lumea lor se va deschide, poate vor vedea ca exista un mare Univers de explorat dincolo de limitele comunei Golaesti, dincolo de imasul lor. Vor intelege ca trebuie sa invete, sa se straduiasca mai mult la scoala pentru ca intr-o zi sa poata oferi copiilor lor mai mult decat pot parintii lor sa le ofere astazi.

Această prezentare necesită JavaScript.

As dori sa multumesc Kooperativei 2.0 pentru initiativa. Sa multumesc si sa amintesc oamenii cu care am interactionat direct si au contribuit cu pachete: Anda, Alexandra, Ionut. Inca multi alti colegi au contribuit in cadrul aceluiasi proiect (sa ma scuze ca nu-i pomenesc pe toti), la alte familii nevoiase (11), fiecare cu poveste lui. Povesti triste, din pacate. Ce facem noi azi, micul nostru act de bunavointa, nu rezolva decat o situatie punctuala si de moment. Maine se vor termina proviziile aduse de noi, iar viata lor va deveni aceeasi, cu lipsuri si nevoi. Nu asta vad eu ca solutie in rezolvarea problemelor lor. Educatia, invatamantul, accesul la sistemul de sanatate, infrastructura, scoli, dispensare, locuri de munca. Acesti copii vor creste, un posibil abandon scolar ii va tine departe de lumea moderna, iar ajutoarele nu vor curge la infinit spre ei.

P.S. Multumesc si masinii mele care m-a dus si m-a scos din noroaie. Sa ma ierte ca am murdarit-o, dar i-am oferit ulterior o sesiune de SPA de 5 stele ! 🙂

Categorii: Diverse, Iasi, RO | Etichete: , , , , , , | 1 comentariu

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.