RO

Iazul Solesti, pescuit printre gunoaie !

Calatorului ii sade bine cu drumul, betivului cu santul si pescarului cu balta. Cam asa ar suna in varianta extinsa un proverb romanesc. Cum aud de vreme buna, cum incep sa intru in sevraj, ma port frumos acasa (dau cu aspiratorul, spal blide…chestii casnice), obtin bilet de voie si fuga la balta! S-a intamplat in acest an sa poposesc de doua ori la Iazul Solesti, Vaslui. 57 km de Iasi…stie toata lumea unde este. O balta in care eu nu mai pescuisem de vreo 30 de ani! Habar nu stiam ce mai e pe-acolo, ce taxe, ce monturi, ce specii de pesti mai exista. M-am interesat pe ici, pe colo, am aflat. Pe net, extrem de putine informatii! Specii: caras, platica, crap, cten, salau, oblete. Atat am prins si vazut, atat reproduc. Recomandarea administratorilor iazului, crapul sub juma’ de kil sa fie redat naturii. Am spus ca e firesc, sa-l lasam sa mai creasca, dar adevaratul motiv eu cred ca e altul. In fine… Taxa de pescuit este de 25 lei/scula de pescuit. Nu par a fi restrictii in privinta monturilor si numarului de ace folosite. Momeli: rame, viermi, porumb. Pentru nadit…fiecare cu secretele lui. Pestele nu este furajat periodic din simplul motiv ca iazul este principala resursa de apa a orasului Vaslui. Asta e un plus. Regulile pescuitului sportiv spun ca pot fi retinute 5 kilograme de peste, dar fiecare cu norocul lui.

Prima oara, s-a intamplat sa merg undeva prin luna mai. O zi vantoasa, inchisa, usor friguroasa. Capturi modeste, ceva caras si platica, vreo 3 kile in total. Gunoaie in zona. O sa revin asupra acestui aspect. A doua oara, acum cateva zile, la sfarsit de octombrie. Temperatura moderata, vreo 20-22 de grade, cald as spune pentru octombrie. Pana pe la 12 n-am prins nimic decat cativa raci, unii albi, altii negri, destul de mari, cam la juma de kila bucata. I-am dat inapoi ca mi se parea ca se uita cam urat la mine. Cateva cochilii de scoici (enorme!). Nenea care stange taxele, a venit, mi-a taiat frumos chitanta, m-a informat ca „tocmai au tras cateva tone de peste zilele trecute” si treaba ‘mnealui s-a terminat. Dupa ora 11 a inceput sa bata si vantul si aveam sa ma conving ca e un fenomen care pune pestii in miscare si au inceput sa apara trasaturile. Pana pe la ora 14, m-am procopsit cu doi carasi la juma de kila, doi crapi marisori, doua platici cat palma si cam asta a fost tot. Cumva multumit, avand in vedere vremea, perioada si mai ales ca nu ma duc acasa chiar cu mana goala. Am auzit ca peste vara au fost perioade bune in care carasul si platica au fost la putere. Mai mult sau mai putin accidentat s-a prins si salau, iar acum in perioada mai rece, umbla vorba ca pune botul mai hotarat, undeva mai aproape de dig unde apa este mai mare si mai oxigenata. Asa incat din punctul asta de vedere a meritat excursia.

Această prezentare necesită JavaScript.

Daaar…pentru ca in orice poveste exista un „dar”, marea mea dezamagirea se refera la gradul de civilizatie al semenilor. C-asa ne place noua, sa criticam si sa scoatem in fata mai ales neajunsurile! Asa cum observati si in poze sunt foarte multe gunoaie, resturi menajere peste tot, ceea ce face ca peisajul din plan apropiat sa fie dezolant. Inca nu mi-e clar cui apartine iazul, poate al Apelor Romane, poate e concesionat (o sa ma uit ce scrie pe chitanta/bon), dar indiferent de situatie, administratorilor iazului nu pare sa le pese. Despre oamenii nostri (nu generalizez!), ce sa spun? mai avem de muncit la capitolul civilizatie si din pacate singura solutie e aplicarea unor amenzi drastice pentru cei care lasa gunoaie. S-ar impune un „hei-rup” de curatare a malurilor iazului, un moment 0, monitorizare cu camere de luat vederi sau paznici (inspectarea locului la plecarea pescarului), iar din acel moment sa inceapa sanctiunile daca e cazul. Alta solutie nu vad. Asa ca m-am intors de la pescuit cu cativa pesti si un sac de gunoaie (produse de altii) stranse din zona in care am pescuit. N-ar fi trebuit, dar parca nu m-a lasat sufletul…

A urmat drumul spre casa, un dus, o piesa de teatru la care am ajuns in extremis in urma careia am avut un mic regret… dar care ar putea face obiectul altui material…

Sursa photo: arhiva proprie si Mihaita Marin.

Reclame
Categorii: Enervante, RO | Etichete: , , , , , , , , | 3 comentarii

Zero Kilometers Food

Mdaaa…un concept indraznet! Bun si pentru afacere, bun si pentru producatorii autohtoni de produse agroalimentare. Un concept din care toata lumea are de castigat. Sa va povestesc….

Acum cateva zile am avut onoarea de a calca pragul celor de la Moo. Nu, nu inghetata Moo, pe care o stie toata lumea, ci Bistro Moo. Oamenii care conduc aceasta afacere au decis ca e momentul pentru un nou pas in dezvoltarea brandului si iata-i, cu mult curaj, deschizand portile unei noi provocari.

Am inceput afacerea acum 10 ani, dar de fapt sunt aproape 15, cu niste cafenele. Acum 8 ani am inceput un proiect pe partea de inghetata care se numeste Gelato, iar partea de rebranduire a inceput acum 6 ani sub numele de Moo. Am facut foarte bine ce am facut pe partea de inghetata. Am folosit aici exact aceeasi reteta pe care am folosit-o pe partea de Gelato, adica o dedicare 100% asupra produsului, ingrediente de calitate, echipamente foarte bune si munca 24 de ore din 24  pe produs.” – ne face o trecere in revista a povestii Moo, Cristi Ardelean. Pentru ca da, Moo, este o poveste. La fel ca Google sau Yahoo, pastrand proportiile desigur, cuvinte simple care aparent nu inseamna nimic, dar totul in acelasi timp, asa a aparut un cuvant – Moo –  care descrie un intreg mecanism functional si care a necesitat ore si zile de brainstorming pentru a aduce la un numitor comun toate rotitele implicate.

Am fost intampinati intr-un local cald, bucatarie open, personal calificat (ii simti asa pentru ca misca cu precizie si directie in restaurant) si dotat cu tehnologie de comunicatie. Orice client poate vedea „live” ce se intampla cu comanda sa. Tehnologia, cuptoarele, racitoarele, mixerele si poate una dintre cele mai interesante atractii, masina de facut paste sunt la vedere. Ingredientele se introduc in masina, se seteaza tipul de paste care se doresc ca produs final, doua-trei butoane si pastele sunt gata, proaspete, numai bune de aruncat intr-un recipient la fiert. Fiind proaspete se gatesc foarte repede, in 4-5 minute. N-am reusit sa scot reteta pastelor de la ei, e de inteles, fiecare cu secretele sale, secrete care fac diferenta. Preparatele sunt diverse: supe, paste, pizza, gustari reci si calde, peste, burgheri insotiti de nelipsitii cartofi prajiti si sosuri diverse, preparate din carne. Retetele sunt respectate cu strictete, componentele, procesele de gatire si timpi de preparare sunt mereu si mereu aceeasi. Bere, limonade cu diverse arome, vinuri selectionate completeaza perfect o seara reusita alaturi de prieteni dragi.

Această prezentare necesită JavaScript.

Personal am inceput cu paste carbonara, pe care le-am stropit cu un roze demisec. Nu sunt somelier, dar s-au potrivit. Apoi am vazut prin mesele vecine un preparat de tip burger si am cedat psihic imaginii – deh! sunt si eu om! – dorindu-mi din acel moment cu ardoare sa am in fata mea un acelasi burger. Suculent, sos bun, cartofi suficienti. Ce mi s-a parut interesant in poveste este ca aprovizionarea cu legume se face de la producatorii locali, din jurul Iasului. Ba ulterior am aflat ca si fructele din care se prepara inghetata vin tot din satele de aproape! Nu mai putin de 7 tone de pepeni au fost achizitionate de la producatorii locali in aceasta vara. „Wonderfull and smart idea!” – cum ar spune francezii (sic!). Cheltuielile cu aprovizionarea scad, producatorii locali sunt multumiti ca au cui vinde si astfel toata lumea e multumita. Asta reprezinta conceptul de „zero kilometers food„, adica mancare care nu face absolut niciun kilometru si e de laudat. Idee care se reflecta si in pretul preparatelor care sunt onorabile avand in vedere ca vorbim de un restaurant aflat in complexul Palas! Astept comportamente similare de la cat mai multe restaurante din oras.

Am incheiat cu „dulce„. Cum altfel? Am gasit acolo eclere, dar nu obisnuite, ci cu crema de fistic sau nuca. Stinse cu un demidulce, in cazul de fata „Busuioaca de Bohotin„. Si gata! Adica, nu e gata! Am primit promisiunea unei actiuni similare in primavara cand incepe sezonul de inghetata. Am fost invitati sa ne gandim la cele mai indraznete tipuri de inghetata care ne trec prin cap, iar ei vor incerca sa le experimenteze.

Reteta afacerii e descrisa in cel mai simplu mod posibil si la mana oricarui antreprenor cu bun simt: „Ingrediente de calitate, echipamente bune, mana de lucru calificata si respect fata de clienti. O munca non-stop. Vrem sa fim recunoscuti pentru angajamentul fata de clienti. Sa mananci ok, la preturi ok.” –  a afirmat modest Cristi Ardelean. Multumesc de invitatie, le voi calca pragul oricand cu placere!

Categorii: Iasi, RO | Etichete: , , , , , , , | 1 comentariu

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.