1487 km – ziua a III-a

Am parasit familia Flinstone dimineata devreme, asa cum suntem noi obisnuiti. Am iesit din Albac spre Campeni, apoi la sud spre Abrud-Brad. Un drum linistit. Furat de peisaj era sa comit o greseala pe care as fi regretat-o mult timp. Imi facusem o idee gresita despre localizarea Rosiei Montana pe harta. O credeam undeva intre Brad si Deva. Noroc ca exista o poarta mare de lemn la intrarea in comuna care te atentioneaza ca esti in Rosia Montana. Deci e intre Campeni si Abrud. Am virat stanga, vreo 7 km. Am ajuns in centrul unei localitati parca parasita. Nu-mi venea sa cred ca locul pentru care au curs tone de cerneala si zeci de voci au strigat pentru cauza acestuia, parea parasit. Cateva pasari si cativa insetati pe la bodegile rarefiate. Am cautat mina veche si am gasit-o. Taman la timp pentru a fi preluati impreuna cu alti turisti de ghidul nostru. Dar „ghid” e prea putin spus pentru a-l caracteriza pe acest om. Un adevarat expert in meseria sa, cunoscator a multor povesti, istorii, tehnici si inginerii de extractie a aurului, ironie fina, un tip stilat cu mult bun simt si scolit. Un om pasionat care ar putea vorbi zile intregi, sa-l asculti si sa nu te plictisesti.  E unul din cei doi oameni care mai lucreaza in ceea ce a fost mina Rosia Montana. Doua ore in preajma lui au trecut pe nesimtite…

Romanii au dus la Roma vreo 500 de tone de aur, de aceea e frumoasa Roma. Habsburgii au carat si ei vreo 500 de tone, de aceea e frumoasa Budapesta. Ar mai fi de exploatat vreo 110-150 de tone, dar noi nu avem nevoie de aur si de aceea suntem unde suntem!” . Cuvinte grele si pline de adevar. Am incercat sa fiu incomod, sa pun intrebari si sa ma documentez de la sursa despre problemele invocate ani si ani prin media. Am primit raspunsuri si pro si contra fata de ceea ce stiam. Parte din localitate urma sa fie stramutata si de aici protestele. Pe de alta parte localnicii ar fi vrut sa aiba unde munci si si-ar fi dorit continuarea proiectului. Statul s-a implicat in sensul  „ca nu mai fie problema, aceasta trebuie sa dispara„. Fiecare are partea sa de dreptate, cert e ca acum zona e pustie, industria miniera e inexistenta, nu stim sau mai degraba nu vrem sa ne exploatam resursele prin forte proprii.

Rosia Montana e incarcata de istorie. Zeci de coloane si inscriptii romane zac peste tot in interiorul curtii miniere. Un muzeu este amenajat intr-o cladire a fostei exploatari, fotografii de la inceputul secolului cu oameni ai locului care aveau fiecare locurile lor de exploatare. Regiunea avea un regim special pana prin 1950 si aurul putea fi exploatat fara interdictii. Apoi totul a trecut sub controlul statului. Unii s-au imbogatit, altii abia isi duceau zilele in urma acestei activitati. Dupa noroc. Povesti si istorii gasesti la tot pasul.

Am plecat deopotriva incantat de povesti, dar si cu un gust amar de finalul lor trist. Spre sud, spre Cetatea Deva. Usor de gasit. La intrarea in oras are parca un drum dedicat. Fiind in varful unui munte e imposibil sa n-o vezi. Troneaza si supravegheaza toata zona Devei. Accesul la Cetate se face printr-un lift/funicular, nu stiu cum sa-i spun. Are o constructie ciudata in sensul ca rampa de urcare are doua pante. La inceput, una cam la 45 de grade, apoi devine aproape verticala, spre 75-80 grade. Ingenios sistemul! Centrul Cetatii e inca in renovare. Interesanta privelistea si perspectiva de sus, in toate directiile. Am incercat sa ma pun in postura de potential cuceritor al cetatii. M-am uitat in jur, n-am reusit sa inteleg cum ar putea fi cucerita, nu i-am gasit puncte slabe, dar , desigur, eu n-am veleitati de militar si strategii de gen. Vizitarea Cetatii e gratuita. Drumul cu liftul pana acolo, 10 lei (dus-intors) ! Alaturi de Cetate se gaseste Aleea Campioanelor, cu bustul campioanelor olimpice la gimnastica, stiut fiind ca Deva este unul dintre centrele olimpice ale Romaniei.

Această prezentare necesită JavaScript.

Am mancat la un restaurant in apropiere. Bun, preturi rezonabile, ne-am mai racorit, afara erau peste 35C ! Apoi ne-am continuat drumul inca vreo 15 km pana la Hunedoara.

Castelul Corvinilor (a Huniazilor). Absolut fabulos! Pentru el nu am regretat nici macar 100 m parcursi din celalalt capat de tara. O minune atat din punct de vedere arhitectural, cat si din punct de vedere functional si strategic. Un adevarat pol de istorie. Cred ca e cel mai frumos din tara. Parere personala. Putin neingrijit pe ici, pe colo. Curtea interioara ar putea fi aranjata un pic, iar unele ziduri restaurate. Probabil se asteapta ceva fonduri europene, la care suntem experti in a le intarzia sa le absorbim. Ghizii si personalul usor plictisiti. Poate din cauza caldurii sau a lipsei de motivatie. Majoritatea locurilor din castel sunt vizitabile. Taxa de vizitare, 30 de lei, mi s-a parut usor exagerata, dar nu puteam sa renunt in poarta castelului pentru 30 de lei.

La ora 17 erau 41 C pe bord, probabil vreo 38 afara. Am plecat incantat spre Sebes, pe un drum de o calitate foarte buna. Doar o ora am facut pana la Sebes de unde mai aveam 15 km pana la Alba Iulia. La doar 6 km de intrarea in oras am prins o ora de trafic maxim, astfel ca cei 6 km i-am facut in aproape o ora. Ca si cum n-ar fi fost de ajuns am gresit strada spre cazarea noastra, Steyna. Noroc ca don’shoara de la receptie a fost extrem de amabila si rabdatoare si a stat cu mine in telefon pana am ajuns. Cunostea orasul la perfectie, toate rondurile, sensurile unice si semafoarele. Era fix in centru la 1 minut de Parcul Unirii si 5 minute de Cetatea Alba Iulia. Despre care o sa va povestesc in urmatorul material….

(va urma)

Sursa photo: Jr

Pi.eS. Sorry pentru suta de poze, dar mi-a fost mai greu sa fac selectie printre ele decat sa scriu cele cateva randuri!

 

Categorii: Iasi | Etichete: , , , , , | Lasă un comentariu

1487 km – Ziua a II-a

La ce ora doriti sa plecati maine dimineata? ” „La opt vrem sa fim iesiti pe poarta spre drumul nostru.„, ii raspund gazdei noastre. Se uita mirata la noi, dar ea nu stie ca noi suntem o familie foarte matinala. Gluma noastra preferata: „maine e sambata, putem sa dormim cat vrem…adica pana la 7!

Ne trezim undeva intre 6.30-6.45, ciugulim ceva la micul dejun, nelipsita cafea, iar pentru mine doua tigari, coborat bagajele in masina si la drum. Spre Tg.Mures, apoi Turda. Unde bineinteles, unii iar aveau nevoie de apa, bere si alti biscuiti. Kaufland. La iesire din supermarket am avut un soc, in sensul ca ne-am trezit blocatii trafic. Pentru cat de mare e orasul sa ramai blocat la o ora la care majoritatea ar trebui sa fie la serviciu, mi s-a parut ciudat. Cum nu puteam sa zbor, am indurat cu stoicism, invidiind trupele de motociclisti care se strecurau usor printre masini. Un indicator ne-a invitat catre urmatoarea directie: Untold, Cluj-Napoca sau drumul nostru. As fi ales prima optiune si eu si Jr, dar ne-am respectat planul facut acasa. O frustrare am avut in Turda cand am vazut drapele secuiesti alaturi de cele romanesti! Am cautat iesirea spre Campeni si ne-am trezit pe Route 75, un drum national care nu permitea viteze mai mari de 80 km pe ora. Cu atat mai trist cu cat duce spre o zona admirabila din punct de vedere al peisajului. Dar cine stie, daca ar fi fost foarte bun, poate n-as fi avut timp sa admir muntii si Valea Ariesului. Vreo 100 de km de drum marginit de munti pe dreapta si raul Aries pe stanga. Despre raul Aries se spune ca in el se gasea aur, localnicii folosind tehnici specifice de spalare a nisipului si pietrisului din rau.

Această prezentare necesită JavaScript.

Gazda (Pensiunea Felyviss-Albac via booking) am gasit-o repede. Era tot la strada, dar aici traficul nu e la fel de deranjant ca la Sovata. Iar camerele de oaspeti se afla intr-o cladire undeva in spatele curtii. Ne-a intampinat o doamna iute si zglobie cu o vestimentatie sexy parca desprinsa din familia Flinstone. Ne-am cunoscut repede, i-am facut cunoscute planurile noastre de a pleca imediat prin imprejurimi, am descarcat ceva bagaje la pensiune si dusi am fost!

Povestile si detaliile tehnice despre Pestera Scarisoara le gasiti prin online, peste tot. De la Garda de Sus sunt doua variante pe care se poate ajunge la pestera. O varianta noua (stanga) de a ajunge acolo, de circa 7-8 km, proaspat asfaltata. N-o gasiti pe harti si google maps. Dar sunt indicatoare care ghideaza destinatia. Un drum plin de curbe si neprevazut, dar problema este ca drumul este foarte ingust, cred ca are doar 3-3,5 m. E o adevarata provocare sa te intalnesti cu alta masina. Cu una de aceeasi dimensiuni ca a ta, e ok, reduci viteza si treci incet. Insa pe langa un SUV sau microbuz e greu, aproape imposibil. Sus, la pestera, masini multe, de peste tot. Vreo 5-10 minute de mers pe jos pana la intrare, pe un drum de munte. Intrarea ingradita cu garduri inalte care nu-ti permit sa realizezi unde vei merge. Daca nu te documentezi putin inainte, ai suprize sa afli ca jos sunt zero grade! Iar daca te documentezi, ti se face teama si e posibil sa renunti sa mai cobori cei 50 m impartiti pe aproape 300 de trepte. Coborarea se face pe trepte metalice sau de lemn si este destul de abrupta. Urcarea insa…obositoare! Parere sincera: dezamagit! Si nu neaparat de ceea ce se afla acolo, unic in Europa. Pestera face destui bani, sunt sute de vizitatori zilnic si totusi traseul de vizitare este prost amenajate. Balustradele metalice sunt desfacute in destule locuri. Inlocuite deseori de pari de lemn legati cu sarma. Traseul de lemn pare instabil pe ici, pe colo si nesigur. Am ales pentru intoarcere varianta drumului vechi, la fel de ingust, ceva mai lung, dar cu asezari si locuri frumoase. Aproape de Garda de Sus, am gasit Pestera lui Ionele. Lilieci. Mai modesta, mai accesibila, mai usoara, dar excelent amenajata cu un traseu bine infipt in stanca si care prezenta siguranta deplina. Am intrebat mirat: „de ce aici, asa, la cateva zeci de vizitatori zilnic, iar la Scarisoara, unde fondurile adunate sunt de 100 de ori mai mari e altfel, mai rau...?” . Raspunsul il stiu cel mai bine cei care au grija (si interes) de aceste obiective.

Ne-am intors la familia Flinstone, am mancat la o pensiune in apropiere (aproape, 800 m zic ei, dar na! asa e la munte, distantele lor nu se potriveste deloc cu ale noastre!), ne-am apucat de cinstit, meciuri la teveu, intristat de Viitorul, bucuros de calificarea FCSB, asta e, nu poate fi roz mereu pentru toata lumea! De maine o luam la sud, pe drumuri si orase inca neumblate de mine…

(va urma)

Sursa photo: Jr

 

Categorii: Iasi, RO | Etichete: , , , , | 1 comentariu

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.