Articole etichetate cu: animale de companie

Sclavi sau stapani?

pet-suppliesSclav: conform DEX si altor surse de pe net, pentru ca, nu-i asa? nu ne mai plac cartile de hartie si gasim totul pe net, „Persoană lipsită de orice drepturi, aflată în proprietatea deplină a unui stăpân pentru care muncește; rob. ♦ Fig. Persoană care satisface orbește și servil voința altuia ♦ Fig. Persoană care își subordonează integral voința sau acțiunile unei pasiuni, unei dogme, unui viciu” – cuvant cu cuvant, copy-paste. Si acum, de la ce m-am luat….

Multi dintre noi avem acasa animale de companie. Caini, pisici, papagali, pesti, hamsteri, porc de Guineea. Scopul declarat este ca ne plac animalele si ne place compania lor. Sunt asa de micuti, draguti si neajutorati, cum sa-i lasi pe strada, cum sa nu ai grija de o fiinta asa draguta, cum s-o lasi sa zaca afara in frig, fara un strop de apa si fara un blid de mancare? Unii isi mascheaza singuratatea si lipsa de afectiune umana prin adoptarea unui animal de casa, dar asta e alta discutie. Asa ca suntem mai mult decat intelegatori…

Le aduci acasa…buuun! De aici incepe distractia si incepi sa-ti exprim cu adevarat grija si dragostea fata de animale: trebuie sa le dai de mancare, apa, sa le speli, sa le faci curat, sa le scoti afara, sa le duci la veterinar cand e cazul, sa te joci cu ele, au nevoie de atentie, nu? Pe unele nu le poti disciplina suficient si atunci isi fac nevoile prin casa, trebuie sa cureti dupa ele. Iti rod papucii, iti zgarie mobila, lasa par prin casa si pe haine. Casa are un miros specific, tu nu-l simti ca te-ai obisnuit, dar musafirii, da! Cum poti sa le pedepsesti? Cel mult, atunci cand le certi, unele pun botic, se uita cu niste ochi lacramosi la tine, ti se pare ca-si cer iertare, cureti dupa ei, dai marunt din buze, apoi te culci linistit. Ma rog, vorba vine, ca unii se urca in pat cu tine si nu mai poti scapa de …dohh! afectiunea pe care ti-o ofera!!  A doua zi o iei de la capat: mancare, apa, paie, culcus, scos afara, spalat, etc…nu ma mai repet. Uneori mai pleci in vreun concediu si …n-ai cu cine lasa cainele! Am auzit cazuri! „Imi iau o zi de concediu azi ca n-am cu cine lasa cainele” sau „nu pot sa merg la concert ca ramane pisica singura” sau „maine vin mai tarziu ca trebuie sa merg sa-i fac vaccinul„. Atasamentul de ele devine extrem de puternic, iar atunci cand decedeaza apar adevarate drame in familie. Tatal meu era un tip dur, dar a plans ca un copil cand i-a murit o pisica!!

Asa ca, stau si eu stramb si incerc sa judec poate si mai stramb, ca sigur imi voi gasi o gramada de iubitori de animale sa-mi sara in cap: cine, cui ii este de fapt sclav? Dupa definitia de mai sus si cele descrise, pare ca noi, oamenii am fi sclavii animalelor de companie. Ele ce fac pentru noi? Stiu, suna ciudat, materialist. Animalele de ferma dau oua, lapte, carne. Astea de casa doar…batai de cap! Stiu, nu sunt obligat sa tin un animal de casa, dar chiar si asa (a observat cineva cat de mult e folosita expresia asta in ultima vreme?) sa stiti ca am un acvariu cu pesti, carora le fac aproape toate cele descries mai sus zilnic. Doar ca nu-si fac nevoile in casa, nu mananca papuci si nu zgarie mobila. De ce ii tin, habar n-am… Noi credem ca suntem stapanii lor, dar oare asa sa fie ?

Sursa photo: http://www.petsonbroadway.com/

Anunțuri
Categorii: Diverse, RO | Etichete: , , , , , | Lasă un comentariu

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.