Dragostea care a incetat sa mai creasca

Calendarul Ateneului din Iasi anunta o noua premiera pentru luna februarie. Piesa „Eram si Era” cu….., in regia lui ….. blank! nicio informatie pe site! Un mister total despre personaje si nicio descriere, niciun hint, nimic. Doar titlul sugera ceva, ceva si data premierei, 14 februarie, adica de Valentain Dei (sic!). Incerc sa trag de limba pe cineva din interior. Nimic! Stiau desigur, dar au pastrat suspansul pana aproape de premiera. „Fie ce-o fi!” si mi-am luat bilet. Online, desigur. Cateva zile inainte de premiera gasesc undeva in media ieseana niste versuri care parca adanceau si mai tare misterul: „Intr-o zi un rinocer stătea pe o bancă. Acum era bine. “Sunt proaspăt lipit” își spunea. Ca o zgardă argintie îi stătea lipiciul uscat. “Înainte nu eram cu capul pe umeri?” Și-apoi, deodată / Apăru o fată / În palme l-a luat…etc„. In sfarsit erau informatii despre cei ce vor fi eroii piesei: Cezara Fantu si Codrin Danila. Regia: Ovidiu Ivan. Iarasi confuzie! Ovidiu Ivan e mai spre comedie din cate il stiu eu, piesa parea a fi ceva despre dragoste, nu era genul lui preferat! Deci, piesa avea sa aiba si accente comice si asta m-a facut sa nu regret alegerea de a merge la o piesa despre care nu stiam nimic.

Cu o seara inaintea premierei, marti cum ar veni, nu ma simteam prea bine. O raceala care a cuprins tot orasul se cuibarise si in mine si isi cerea drepturile. Am incercat sa-i vin de hac cu o sticluta de sirop de tuse si niste septogale, dorindu-mi sa-mi treaca pentru a fi prezent la premiera. Nu m-as fi dus daca nu reuseam sa-mi stapanesc tusea. Din fericire, la momentul piesei, imi mai trecuse si am participat la eveniment. N-am tusit decat de vreo trei ori si atunci in momentele cand artistii au primit aplauze la scena deschisa pentru replicile spumoase. In foaier, ma intalnesc cu Ana. Schimbam cateva vorbe, incerc s-o ispitesc, s-o duc spre subiectul „despre ce va fi„. E abila in comunicare, pare sa-mi simta intentiile si nu se lasa pacalita, deviaza discutia spre bomboane de ciocolata! Apare John, colegul meu care nu rateaza nicio premiera. Adina cu sotul, alte fete cunoscute. Fifi trece ca o furtuna printre oameni, direct in culise. Dumi Florescu si Dragos Maftei de asemeni sunt acolo, alaturi de colegii de breasla. Regizorul Ivan se plimba usor agitat, pare sa aiba emotii. Maestrul Emil Coseru e prezent sa-si vada discipolii in actiune. Directorul Ateneului, d-nul Apreotesei, e si el acolo. Toti sunt gata!

O EA si un EL la momentul adolescentei. El, cam timid, ea cam prea indrazneata si vrea totul. Isi accepta totul unul altuia si consimt ca sunt facuti unul pentru celalalt. Doi ani mai tarziu, lucrurile nu mai sunt deloc la fel. El, prea morocanos si preocupat de job si prieteni. Ea, la fel de ocupata, dar doreste sa se asigure ca sentimentele dintre ei sunt aceleasi. Nu e posibil. A aparut rutina, actiunile se succed rapid in miez de noapte, dialogurile sunt cu accente comice, dar si dramatice in acelasi timp. Ea vrea, el nu cedeaza. Ea cere, el nu ofera. Dintr-o gluma totul se transforma in drama si pana la un deznodamant trist nu mai e decat un pas. El are o ultima incercare disperata de a salva situatia, dar e teatrala si lipsita de sinceritate. Al saselea simt al femeii nu se dezminte si ruptura se produce. Sincer, a fost neasteptat! Filmele, piesele se termina in general cu happy-end si cu „si au trait fericiti pana la adanci batranete„! Azi n-a fost asa. Dar poate e mai bine. Poate au dorit sa traga un semnal de alarma asupra faptului ca trebuie sa exista si altceva in afara de serviciu si preocupari personale. Ca cei de langa noi trebuie pusi pe primul plan. Ca dragostea, oricat ar parea ea de complicata, utopica, mereu flamanda, e simpla si  trebuie doar intretinuta, cultivata si ajutata sa creasca. In aceasta seara, ni s-a arata cat de usor se poate ofili, atunci cand crezi ca lucrurile pot merge de la sine, intr-o inertie pe care nicio fizica din lume n-o poate sustine fara a fi ajutata. Pentru ca nu-i asa? „Abia cand a plecat plangand si mi-a luat inima/ M-am indragostit numai de ea„. Din pacate, de data asta a fost trop tard… Am plecat de la piesa asta mai mult cu intrebari, decat cu raspunsuri. Rumeg de vreo doua zile asupra situatiilor si imi cam da cu virgula! Aplauze ! Atat am inteles eu… 🙂

Sursa photo: Pagina de Facebook a Ateneului Iasi

Reclame
Categorii: Iasi | Etichete: , , , , , | Lasă un comentariu

Arestat de Craciun!

Iesisem din misiune, dupa calvarul serii precedente. Am apucat sa dorm cateva ore, nu stiu cum, cu capul pe o lada de grenade si pe un pat improvizat din cutiile de cartuse. Era ziua de Craciun, iar afara era liniste. Nu se tragea de cateva ceasuri si lucrurile pareau sa se fi linistit. Aveam un televizor alb-negru, cocotat undeva pe un dulap, care, curios, rezista eroic, desi nu fusese inchis de zile intregi. Nu-mi aduc aminte ce mancam, cand mancam, dar stiu ca aveam mereu biscuiti in buzunare, parca eram personajul desprins din „Dragoste de viata” a lui  Jack London. Posta nu functiona normal, n-avea cum, iar pachetele trimise de acasa erau ratacite cine stie pe unde. Undeva pe la pranz se anunta executia sotilor Ceausescu si era o stare generala euforica. „Gata, totul s-a sfarsit, va fi liniste de acum, totul va reintra in normal.” Numai ca n-a fost deloc asa, dupa moartea fostilor conducatori, in Sibiu inca se tragea, iar ultimul foc de arma l-am auzit pe 5 ianuarie 1990!

Ne bucuram si imparteam intre noi tot ce aveam mai bun prin valize. Nu stiam ce ne ofera ziua de maine. Paul, un coleg din Piatra-Neamt, cam rebel de felul lui, incepe sa cante o colinda. Silent Night. Il ascultam rontaind te miri ce, dar cu un ochi la teveu, la stiri, sa vedem ce se mai intampla. „Frumos canti, parca ai studiat muzica!”, ii zic!  „Chiar am studiat!„. Ma trage deoparte si imi sopteste : „Stii, am descoperit un pian in sala de sport. Ma duc diseara!” . Fara sa clipesc, i-am spus ca merg si eu, daca nu intru in vreun post de aparare pe undeva. Aveam si eu ceva abilitati muzicale si am rezonat perfect cu Paul al meu (pe unde-o mai fi astazi?). Nu se intampla nimic important peste zi, pe seara eu sunt liber, el la fel si ne strecuram amandoi printre niste gratii metalice intr-o sala. Armele sunt cu noi, consemnul era sa nu ne dezlipim de arme nici la toileta. Intr-un colt zacea prafuit si uitat de cine stie cata vreme un pian. Nu era chiar un pian, de ala cu coada, ci mai degraba o pianina. Ii ridicam capacul de pe claviatura, incercam cateva acorduri si observam ca e usor dezacordata, dar chiar nu conteaza. Incepem sa schitam ceva la doua maini si pare sa ne simtim in largul nostru. Taman in aceleasi momente afara incep sa se auda zgomote de arme. Ne oprim si asteptam in tacere. In cateva minute focul se opreste. E liniste din nou. „Ei, o fi tras unii accidental, s-a mai intamplat!” Incepem din nou sa cantam. Merge greu, se simte lipsa exercitiului, frigul, degetele nu prea ne asculta. „Stai! Mainile sus! Nu misca nimeni!” se aude deodata. Inghetam! Ridicam mainile, nu putem risca nimic. Gratiile printre care ne-am furisat zboara in laturi si apare unul din ofiterii unitatii cu vreo 2-3 soldati langa el, toti cu armele indreptate spre noi. Ne identificam, ne recunosc si suntem arestati. Armele sunt luate de camarazii nostri, iar ofiterul ne suduie continuu: „sunteti dementi si inconstienti, afara se trage si voua va arde de colinde si de cantat, etc, etc...”. Eu si Paul tacem supusi, dar  zambim unul la celalalt parca fericiti ca ne-am indeplinit o dorinta de Craciun, fara sa realizam pericolul la care ne-am expus. Dar ne imaginam un teritoriu de lupta in care se aud deopotriva impuscaturi si colinde inganate la un pian in acelasi timp. Cum a sunat oare pentru cei de afara? Suntem dusi in arest. Nu-l vazusem niciodata pana atunci. Ni s-au luat centurile si armele. Cred ca vreo doua ore am stat acolo, apoi am fost dusi la comandantul unitatii. Ni s-a tras un perdaf cu toate injuraturile romanesti existente la momentul acela, le-am acceptat supusi si am fost trimisi la plutonul nostru. Asta a fost toata pedeapsa pe care am primit-o. Era 25 decembrie 1989, iar Revolutia (sau ce-o fi fost!) la Sibiu inca continua si se tragea, desi in tara, toate orasele anuntau incetarea focului. Mistere inca nedeslusite….

Sursa photo: http://www.iwm.org.uk/

Categorii: Iasi | Etichete: , | Lasă un comentariu

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.