File de carte cu aroma de cafea

Intr-o dimineata racoroasa de primavara..sau vara..sau poate toamna, nu mai stiu exact cand…dar hai sa spunem primavara ca sa dam intamplarii o incadrare in timp, ma plimbam lelea prin targul Iasilor, fara sens, fara directie, fara scop. Mi-era indiferent unde ma aflam si singurul scop parea ca este sa ma uit dupa caini, vrabii si oamenii de pe strada. Nu ma gandeam la nimic, nu cautam nimic si nu doream sa-mi fie tulburat nimicul interior. Dar Universul pare sa aiba legile sale, nescrise, nevazute si nebanuite ale caror efect il realizam doar atunci cand se intampla. Cu coada ochiului o zaresc pe o terasa, ascunsa undeva la poalele unei biblioteci, citind o carte, cu o cafea alaturi. Nimic iesit din comun. O carte, o cafea, o biblioteca. Dar ceva imi spune ca parca as cunoaste-o de undeva si intorc capul, parca din dorinta de a depasi imaginea surprinsa de o privire aruncata intamplator si imi doresc sa dau o nota de certitudine identitatii persoanei. Nu ma insel, o cunosc. Imi fac curaj, ma abat din drumul meu intru pe terasa, salut, ma recomand. Pare ca ma stie, ma recunoaste. Din online mai mult, din aprecierile pe care i le trimit uneori. Am schimbat si cateva dialoguri virtuale, majoritatea referitoare la activitatea ei profesionala. Ma invita sa iau loc. Cafeaua ei e abia inceputa asa ca imi comand si eu una. Nu stiu cum sa incep, ce sa-i spun si cum sa-i argumentez prezenta mea. O stiu mai bine de pe scena. E o prezenta fascinanta, ori de cate ori apare. Piesele au stralucire si se simte ca da putere personajelor pe care le joaca. Am vazut recent alte piese in care n-a fost distribuita. Sau poate nu si-a dorit. Bine regizate, actori generosi, talentati…dar a lipsit ceva. A lipsit vedeta!
Sa revenim….pare o fiinta absolut normala, nu radiaza, nu straluceste, nu e aroganta, nu ma priveste de sus. Ba dimpotriva! Cat de mare si inalta pare pe scena! iar acum sta mica, zgribulita intr-un pulovar subtirel, ghemuita intr-un scaun de terasa de moda veche. Vorbim despre ea, despre rolurile sale, despre cum a ajuns actrita, rareori deviaza discutia spre vreun subiect din viata personala. N-o cunosc, nu ma cunoaste, viata personala nu are relevanta in dialogul nostru. Pentru ca da, pana la urma, s-a creat un dialog. Eu mi-am invins timiditatea, nu m-am mai simtit deloc coplesit de dimensiunea personalitatii pe care o aveam de cealalalta parte a mesei.       E meritul ei, de undeva de acolo dintre stele, stiute sau nestiute, a inteles ca trebuie sa coboare la nivelul unui muritor de rand si sa se faca inteleasa. Incerc sa o las sa-si termine frazele atent elaborate, dar eu am o mie de alte intrebari, nu apuc sa i le pun, o intrerup uneori, par nepoliticos, dar simt nevoia sa stiu. Nu se supara, e rabdatoare, asculta intrebarile, ba chiar pare sa se amuze de stangaciile sau de gafele mele. E firesc, e obisnuita cu astfel de situatii. Desi a incercat sa pastreze un nivel mediu al discutiei, uneori ma simt depasit. Citeste mult, se simte in discutia cu ea, are mereu o carte in geanta. Citeste pe terasa, la teatru in pauzele dintre repetitii, acasa, in tramvai. Ba chiar si pe strada, in timp ce merge! Are cararile ei, trecatorii o stiu, o vad si ii fac culoar, n-o deranjeaza din nebunia ei. N-am reusit sa scot de la ea ce cauta in carti. Pentru ca, fara doar si poate, cauta ceva. Ceva ce inca pare ca n-a gasit in cele sute sau mii de carti pe care le-a citit si cred ca va avea nevoie de inca multe sute de volume. Sau poate n-am fost eu suficient de atent… Cred ca are nevoie de un rol puternic. Un personaj pe care sa-l joace si sa-l traiasca. Ii doresc sa gaseasca intr-o zi ceea ce cauta. Uneori scrie poezii, cu multe metafore si talcuri ascunse, dar nu se lauda cu asta. (Datorita uneia dintre poezii am aflat si eu ce e un „diplozoon paradoxum„)!
Curios, ea nu m-a intrebat nimic. Stie cine sunt, cu ce ma ocup si cati copii am acasa. Atat.
Apoi, fiecare dintre noi si-a amintit ca are si alte activitati peste zi si asta fost tot. Au ramas franturi de idei, mirosul de cerneala tipografica si aroma de cafea.

Da, e o vedeta. Iubita de unii, invidiata de altii. Vedeta este acel artist care da forta, culoare si stralucire unui spectacol. Acel artist pe care il aplauzi doar pentru simplul fapt ca a intrat in scena, fara sa spuna nicio replica. Acel artist care da greutate unui afis de spectacol si al carui nume trebuie sa-l scrii cu litere de o schioapa! Dar dincolo de scena, acelasi artist e o simpla „ea” ,modesta, care rade si plange, care sufera si se simte responsabila chiar si atunci cand pica frunzele din copaci,  o fiinta a carei principala grija nu e „ce mancam maine”, asa cum se intampla multora dintre noi, ci „ce citim maine„. Ii dau numele? Nu e nevoie, il stim cu totii! E atat de usor de recunoscut….

Sursa photo: de undeva de pe facebook.

Reclame
Categorii: Iasi | Lasă un comentariu

Pur si simplu, Maco !

Habar n-am cand am vazut-o prima oara pe scena. Sau poate pe strada, prin vreuna dintre reprezentatiile trupei de teatru a Ateneului din Iasi… nu stiu, exact! Cu atat mai putin nu-mi amintesc in ce piesa. Aparuta de ceva vreme in peisajul teatrului iesean, mezina (deocamdata) roscata a Ateneului, Alexandra Macovei a inceput sa devina din ce in ce mai vizibila. Ultima ei isprava este prezenta in rolul unei cameriste delicioase (ma scuzati, nu m-am putut abtine!) din piesa „Pijamale” inscrisa de curand in portofoliul de piese de teatru a Ateneului din Iasi. Se joaca chiar maine, 6 noiembrie de la ora 19. (La ora la care scriu acest material mai sunt putine bilete, asa incat grabiti-va ca merita. Nu dau detalii despre piesa!).
O asistenta de platou, Poppy (mai recent, Maco) din „Scandal in culise”, fara stare si mereu pe fuga in Iepurele de Alb in „Alice in Tara Minunilor”, nevasta lui Danila Prepeleac in piesa cu acelasi nume, cateva aparitii in rolul lui Janet („Atentie, Aterizam!”), in D-nul Goe (piesa relativ recenta), Vulpea din „Micul Print”, Trina Joitoiu in „Comedie cu olteni”, posibil si alte roluri din alte proiecte pe care nu le stiu, Alexandra sau mai degraba, Maco, cum ii spun colegii, pare sa faca fata oricarei provocari si eu unul o percep ca o actrita fara trac si emotii. Le-o fi avand, toti artistii le au, unii le declara, altii mai putin, dar nu se vad! Ca de aia sunt actori, nu-i asa? Zburda, topaie, alearga, rade cu gura pana la urechi, mereu vesela, plina de energie si pusa pe sotii, da dovada pe scena de dezinvoltura, expresivitate, mimica si joc distinct care face ca fiecare reprezentatie, chiar si a aceleasi piese, sa para unica in felul ei. Pare de o vesnicie printre „frumosii nebuni” deja consacrati ai trupei de teatru de la Ateneu. Cel putin cu ea, viitorul teatrului iesean este asigurat. Ma scuzati, dar atat ma pricep eu la teatru!!
Din cate stiu, astazi inca este studenta la master la Universitatea Nationala de Arte „George Enescu” din Iasi si cred ca va avea un cuvant important de spus pe scenele de teatru. Ca va ramane la Ateneu sau va migra pe cine stie ce scene sau tari mai „calde”, nu stiu ce-i va rezerva viitorul, dar atat timp cat e la noi, as dori sa cred ca face parte din patrimoniul orasului. Intr-un scurt dialog de acum ceva vreme imi spunea: „nimic nu se compara cu podeaua de lemn a unei scene. Sunetul pasilor pe scandura de lemn a unei scene de teatru face ca acele momente sa devina magice!„. Sper sa mai auzim de ea. Acum cat inca este tanara, la inceput de cariera, scriu despre ea fara vreun motiv anume. O sa-i iau si un autograf intr-o zi, poate va fi valoros peste ani! 😉
Eu unul ii invidiez pe actori/artisti. Nu stiu niciunul care sa se fi parasutat pe scena de nevoie. Pentru toti e vorba de pasiune. Iar cand faci si o meserie din asta, te poti simti implinit. Partea materiala, discutabila, au si ei chirii si facturi de platit, au si ei vieti normale si personale ca orice muritor de rand, dar majoritatea dintre ei nu fac din asta un scop in sine.

Flori si aplauze, Alexandra Macovei!

Categorii: Iasi | Etichete: , , | Lasă un comentariu

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.