Enervante

Iazul Solesti, pescuit printre gunoaie !

Calatorului ii sade bine cu drumul, betivului cu santul si pescarului cu balta. Cam asa ar suna in varianta extinsa un proverb romanesc. Cum aud de vreme buna, cum incep sa intru in sevraj, ma port frumos acasa (dau cu aspiratorul, spal blide…chestii casnice), obtin bilet de voie si fuga la balta! S-a intamplat in acest an sa poposesc de doua ori la Iazul Solesti, Vaslui. 57 km de Iasi…stie toata lumea unde este. O balta in care eu nu mai pescuisem de vreo 30 de ani! Habar nu stiam ce mai e pe-acolo, ce taxe, ce monturi, ce specii de pesti mai exista. M-am interesat pe ici, pe colo, am aflat. Pe net, extrem de putine informatii! Specii: caras, platica, crap, cten, salau, oblete. Atat am prins si vazut, atat reproduc. Recomandarea administratorilor iazului, crapul sub juma’ de kil sa fie redat naturii. Am spus ca e firesc, sa-l lasam sa mai creasca, dar adevaratul motiv eu cred ca e altul. In fine… Taxa de pescuit este de 25 lei/scula de pescuit. Nu par a fi restrictii in privinta monturilor si numarului de ace folosite. Momeli: rame, viermi, porumb. Pentru nadit…fiecare cu secretele lui. Pestele nu este furajat periodic din simplul motiv ca iazul este principala resursa de apa a orasului Vaslui. Asta e un plus. Regulile pescuitului sportiv spun ca pot fi retinute 5 kilograme de peste, dar fiecare cu norocul lui.

Prima oara, s-a intamplat sa merg undeva prin luna mai. O zi vantoasa, inchisa, usor friguroasa. Capturi modeste, ceva caras si platica, vreo 3 kile in total. Gunoaie in zona. O sa revin asupra acestui aspect. A doua oara, acum cateva zile, la sfarsit de octombrie. Temperatura moderata, vreo 20-22 de grade, cald as spune pentru octombrie. Pana pe la 12 n-am prins nimic decat cativa raci, unii albi, altii negri, destul de mari, cam la juma de kila bucata. I-am dat inapoi ca mi se parea ca se uita cam urat la mine. Cateva cochilii de scoici (enorme!). Nenea care stange taxele, a venit, mi-a taiat frumos chitanta, m-a informat ca „tocmai au tras cateva tone de peste zilele trecute” si treaba ‘mnealui s-a terminat. Dupa ora 11 a inceput sa bata si vantul si aveam sa ma conving ca e un fenomen care pune pestii in miscare si au inceput sa apara trasaturile. Pana pe la ora 14, m-am procopsit cu doi carasi la juma de kila, doi crapi marisori, doua platici cat palma si cam asta a fost tot. Cumva multumit, avand in vedere vremea, perioada si mai ales ca nu ma duc acasa chiar cu mana goala. Am auzit ca peste vara au fost perioade bune in care carasul si platica au fost la putere. Mai mult sau mai putin accidentat s-a prins si salau, iar acum in perioada mai rece, umbla vorba ca pune botul mai hotarat, undeva mai aproape de dig unde apa este mai mare si mai oxigenata. Asa incat din punctul asta de vedere a meritat excursia.

Această prezentare necesită JavaScript.

Daaar…pentru ca in orice poveste exista un „dar”, marea mea dezamagirea se refera la gradul de civilizatie al semenilor. C-asa ne place noua, sa criticam si sa scoatem in fata mai ales neajunsurile! Asa cum observati si in poze sunt foarte multe gunoaie, resturi menajere peste tot, ceea ce face ca peisajul din plan apropiat sa fie dezolant. Inca nu mi-e clar cui apartine iazul, poate al Apelor Romane, poate e concesionat (o sa ma uit ce scrie pe chitanta/bon), dar indiferent de situatie, administratorilor iazului nu pare sa le pese. Despre oamenii nostri (nu generalizez!), ce sa spun? mai avem de muncit la capitolul civilizatie si din pacate singura solutie e aplicarea unor amenzi drastice pentru cei care lasa gunoaie. S-ar impune un „hei-rup” de curatare a malurilor iazului, un moment 0, monitorizare cu camere de luat vederi sau paznici (inspectarea locului la plecarea pescarului), iar din acel moment sa inceapa sanctiunile daca e cazul. Alta solutie nu vad. Asa ca m-am intors de la pescuit cu cativa pesti si un sac de gunoaie (produse de altii) stranse din zona in care am pescuit. N-ar fi trebuit, dar parca nu m-a lasat sufletul…

A urmat drumul spre casa, un dus, o piesa de teatru la care am ajuns in extremis in urma careia am avut un mic regret… dar care ar putea face obiectul altui material…

Sursa photo: arhiva proprie si Mihaita Marin.

Reclame
Categorii: Enervante, RO | Etichete: , , , , , , , , | 3 comentarii

Vanatorul

Taxi sign

Taxi sign

23.45. La naiba! Iar am picat de serviciu in seara asta! Seara de noiembrie, cam frigut. Imi ridic fermoarul de la hanorac, pornesc motorul la masina sa mai fac un pic de caldura in „birou” si sorb din cafeaua care s-a racit deja. Niciun client. Cine naiba iese lelea din casa acum? Doar niste cheflii spre sau de la vreun chef, unii care pleaca la o aniversare…sau vin sau cineva care are vreo urgenta maxima. Nu-mi place meseria, dar nu stiu sa fac altceva. Abia am terminat cu greu liceul, mai departe nu m-a dus capul. Carnetul de sofer mi l-am luat din a treia incercare, dar macar am reusit pana la urma. Asa ca am ales sa fiu taximetrist.

Mai stau in telefon cu baietii, mai fumam o tigara, mai ascult dispeceratul insirand comenzile in statie. Nu sunt solicitari in zona in care ma aflu. Momentan stau si palavragesc despre fotbal si gagici cu Gicu in telefon si mai urmaresc postarile pe feisbuc. De dupa un colt de bloc vad o duduie blonda, agitata si grabita. Pletele ii flutura salbatice in racoarea noptii si ma intreb ce cauta o asemenea creatura singura pe strada la miezul noptii. N-arata rau. M-as baga la o aventura de o seara cu ea. O vad cum traverseaza si se indreapta exact inspre masina mea! Blonduta, cu ochelari, subtirica. Bunicica, as zice. Da, are potential creatura! Imi deschide usa la masina intra repede si imi spune ceva pe un ton grabit ca are o urgenta, spital, etc. Nu ma concentrez deloc pe ce-mi spune si mai degraba sunt furat de imaginea ei. Incep sa mi se invarta tot felul de scenarii si strategii de agatat in minte, dar pana sa ma hotarasc asupra uneia dintre ele, decid sa pun frana situatiei. „Da’ ce atata graba, domnita? Nu mai putem zabovi si noi un pic? Seara e lunga, n-am auzit nicio stire ca ar fi luat foc vreun spital„. Dar blondina se intoarce spre mine brusc si subliniaza ca ea are o urgenta si daca nu vreau s-o servesc ea coboara. Stiu ca sunt singurul in zona la ora aia, ii zambesc ironic si i-o servesc: „bine, domnita, sa vad cu ce ajungi ca oricum n-ai cu ce altceva„. Inteleg insa ca nu pare „disponibila” si renunt la strategii. Forjez masina. Fac doua depasiri la limita, tai linia continua si intru pe interzis. Se stie ca noi avem reguli speciale. Dar strategia este de a o surprinde pe pasagera mea. Sa vada si ea cu ce macho-Schumacher are de-a face. O duc la destinatie, ma descotorosesc de ea, mai bine…imi aprind paie in cap cu ea. N-a reactionat in nici un fel. Cu altele…e-heee! du-te, duduie, invartindu-te! Dar macar am ajuns in centru pe bani si nu „cu golul”, macar aici am mai multe sanse sa prind o comanda mai buna si mai repede. Mai trece seara, ma mai intalnesc cu baietii, poate mai pica vreuna mai disponibila si mai putin grabita….

Stau deja de-o juma’ de ora. Nimic. Mai frec menta pe feisbuc. Usa de la masina mi se deschide si o bruneta cu ochelari (iar ochelari, o fi vreo moda?) imi sare pe bancheta din spate. „Poftiti in fata, va rog„.  Strategia e simpla. Tipa vine in fata, iar eu ma voi apleca asupra ei sa-i pun centura de siguranta si evident s-o adulmec in acelasi timp. Ea nu-si-nu, ca ameteste in fata si se simte mai bine in spate. Desi stiu bine ca recomandarile sunt sa nu iau pasageri in fata, cel putin pentru a avea o vizibilitate mai buna in trafic. Dar altora le place sa mearga in fata. „Mergem in….” si imi indica cartierul. Pornim. „Sunteti grabita, domnisoara?„. „Doamna„, imi raspunde iute. Ma rog, de parca ar conta! Am mai vazut eu sfinte ca ea! As vrea s-o tin mai mult in masina, sa pot intra cumva sub pielea ei. Din pacate, semafoarele sunt toate pe galben la ora asta, circulatia e lejera si oricat as trage de timp in maxim 15 minute ajung in orice punct al orasului. Incep un potop de intrebari mai mult sau mai putin personale, dar pare ca nu e seara mea norocoasa, mi se raspunde sec cu „da” si „nu” si nu cred ca voi avea vreo sansa nici cu bruneta. Ajung in cartierul ei, tot inainte la rond, apoi stanga, dreapta, gata, am ajuns. Arunc o ultima sageata spre tipa: „si-acum eu cum ies din cartier?” Imi raspunde rece si taios: „n-ai vrea sa te conduc la iesire?” si-mi tranteste portiera. Mda, clar…in afara de cateva curse, nimic spectaculos in seara asta. Dar asa cum alta data mi-a iesit, o sa-mi mai iasa. Trebuie doar sa perseverez si sa mai incerc. Ca doar de aia avem in noi o gena speciala de vanatori. Sa vanam! Si ce vanam aia f… pardon! mancam !!

Disclaimer: Textul de fata este un pamflet si va fi tratat ca atare! 

Categorii: Diverse, Enervante | Etichete: , , , | Lasă un comentariu

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.